FOTO şi VIDEO: Autospeciale Volvo noi pentru pompierii sibieni

Pompierii au primit primele patru autospeciale de intervenţia cumpărate în urma unui proiect cu finanţare europeană, conceput pentru întreaga Regiune 7 Centru. Proiectul câştigat de cele şase judeţe din Regiunea Centru, printre care şi Sibiul are o valoare totală de 42.655.604 lei.

Cele patru autospeciale sosite la Sibiu, la fel ca şi în celelalte judeţe, fac parte din primul lot prevăzut în proiectul “Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 7 Centru”.

Proiectul unic la nivel de ţară prevede achizi’ionare în total a şase autospeciale cu apă şi spumă – una pentru fiecare judeţ -, a trei autospeciale de cercetare NBCR – nucleară, biologică, chimică şi radiologică – pentru judeţele Mureş, Braşov şi Sibiu, a şase autospeciale pentru descarcerări grele (câte una pentru fiecare judeţ al regiunii), 24 de autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă adică patru pentru fiecare judeţ.
Autospecialele sunt  marca Volvo, de capacitate medie, dotate cu aparate de resuscitare şi echipamente de stins incendii, având o capacitate de 2.000 de litri de apă şi 100 de litri de spumă.

Recepţia primelor patru autospeciale a avut loc la Inspectoratul petru Situaţii de Urgenţă în prezenţa prefectului şi a preşedintelul Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, precum şi a sefilor inspectoratelor de Jandarmi, Poliţie şi a SRI.


URMĂRIŢI MAI JOS PREZENTAREA ECHIPAMENTELOR

[kaltura-widget wid="mmgktzltx2" width="400" height="365" addpermission="0" editpermission="2" /]

Au rămas bani pentru o scară de 20 de etaje

Potrivit preşedintelui CJ, din toată valoare proiectului vor rămâne circa 9 milioane de lei necheltuiţi. Pompierii au pregătit însă deja un proiect pentru achiziţia câte unei maşini cu scară pentru fiecare dintre cele şase judeţe, care  să poată ajunge până la o înălţime de 20 de etaje.

Un răspuns la FOTO şi VIDEO: Autospeciale Volvo noi pentru pompierii sibieni

  1. Radu Dumitru 04/11/2010 la 12:48

    Vrem sa achizitionam 1 buc autospeciala APPI pentru stingeree incendiii cu spuma( spuma grea si medie) cu 2500 l de apa in rezervor si 80 l de spumant si1 buc Generator mobil pentru spuma usoara cu debitul de 50mc/min

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Sibiu Hermannstadt
17/05/2012, 22:13
Ploaie
Ploaie
9°C
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 87%
Rafale de vânt: 11 km/h
Răsarit: 5:49
Apus: 20:51
Prognoza 17/05/2012
Zi
Precipitaţii
Precipitaţii
13°C
Rafale de vânt: 43 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
7°C
Rafale de vânt: 29 km/h
Prognoza 18/05/2012
Zi
Predominant  înnourat
Predominant înnourat
18°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Nori intermitenti
Nori intermitenti
7°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 19/05/2012
Zi
Parţial însorit cu precipitaţii
Parţial însorit cu precipitaţii
22°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Senin
Senin
7°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 20/05/2012
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
25°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Senin
Senin
11°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 21/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
27°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
14°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 22/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
23°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
11°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 23/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu furtună
Predominant înnourat cu furtună
21°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Predominant senin
Predominant senin
13°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 24/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
23°C
Rafale de vânt: 25 km/h
Noapte
Furtună
Furtună
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h
Prognoza 25/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
21°C
Rafale de vânt: 32 km/h
Noapte
Parţial noros
Parţial noros
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h