Gaz Metan Mediaș amendată cu 7000 de euro și dată afară din Liga Balcanică

Medieșenii nu mai au echipă de baschet în Liga Balcanică, după ce Gaz Metan Mediaş a fost exclusă luni  pentru încălcarea de două ori a regulamentului competiţiei privind numărul de jucători americani care pot fi folosiţi într-o partidă. Medieşenii au primit și o amendă în valoare de 7000 de euro.

“Din moment ce Gaz Metan Mediaş a desconsiderat încă o dată Regulamentul Oficial al Ligii Balcanice Eurohold, precum şi decizia ligii din 17.12.2009, privind folosirea a patru jucători americani la partida din 15.12.2009 cu Rilski Sportist, şi a repetat această acţiune şi la ultimul meci, cel cu Lovcen Cetinije, din 13.01.2010, fapt dovedit de foaia oficială de joc, statisticile oficiale şi raportul comisarului de joc, Liga ia următoarele decizii:
- Descalificarea echipei Gaz Metan Mediaş pentru restul sezonului şi amendarea acesteia cu suma de 7000 de euro
- Anularea tuturor meciurilor pe care Gaz Metan Mediaş le mai avea de disputat din acest sezon
- Board-ul Ligii Balcanice va confirma această decizie la 27 ianuarie cu ocazia reuniunii de la acea dată” spune anunţul oficial al Ligii Balcanice, postat luni pe site-ul oficial al competiţiei.
Mediaş avea şanse mari de a trece în runda următoare a competiţiei, aflându-se pe locul doi în Grupa A.

Un răspuns la Gaz Metan Mediaș amendată cu 7000 de euro și dată afară din Liga Balcanică

  1. mediesan 19/01/2010 la 08:27

    I N C R E D I B I L !!!!Nu stiu cine este vinovat dar ,probabil este unic in analele sportului.Plus amenda! Se vede ca sunt bani! Banii nostri! Ca gazul se tot scumpeste,iar Romgazul are depozite la toate bancile din Romania! Si isi bat joc de ei! Sa va fie rusine!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Sibiu Hermannstadt
18/05/2012, 00:05
Noros
Noros
11°C
Perceput de temperatură: 9°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Rafale de vânt: 14 km/h
Răsarit: 5:49
Apus: 20:51
Prognoza 17/05/2012
Zi
Precipitaţii
Precipitaţii
13°C
Rafale de vânt: 43 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
7°C
Rafale de vânt: 36 km/h
Prognoza 18/05/2012
Zi
Predominant  înnourat
Predominant înnourat
18°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Nori intermitenti
Nori intermitenti
7°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 19/05/2012
Zi
Parţial însorit cu precipitaţii
Parţial însorit cu precipitaţii
22°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Senin
Senin
7°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 20/05/2012
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
25°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Senin
Senin
11°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 21/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
27°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
14°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 22/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
23°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
11°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 23/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu furtună
Predominant înnourat cu furtună
21°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Predominant senin
Predominant senin
13°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 24/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
23°C
Rafale de vânt: 25 km/h
Noapte
Furtună
Furtună
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h
Prognoza 25/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
21°C
Rafale de vânt: 32 km/h
Noapte
Parţial noros
Parţial noros
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h