Kaufland a deschis oficial hypermarketul din Mediaş. Peste 1000 de oameni au mers la inaugurare

Magazinul pus exact în ceafa celor de la Trident a fost inaugurat oficial în prezenţa primarului Teodor Neamţu. Medieşenii au mers bucluc să facă cumpărături încă din prima zi.

Mult anunţata deschidere a celui mai mare hypermarket în urbea cu peste 60.000 de locuitori a avut loc miercuri dimineaţă în prezenţa oficialităţilor din Mediaş. Primarul Teodor Neamţu a mers şi a tăiat panglica la marketul celor de la Kaufland după care a făcut un tur al celei de a doua locaţii deschisă în judeţul Sibiu de către lanţul comercial german. „Este un motiv de bucurie să participăm la inaugurarea unui loc în care se pot face cumpărături la fel ca în marile oraşe din România sau Europa. Mă bucură şi faptul că 160 de medieşeni au aici un loc de muncă” a spus în discursul său de inaugurare, primarul Mediaşului. Puţin după ora 12.00 uşile hypermarketului s-au deschis pentru cei peste 1000 de oameni care au venit să facă cumpărături. Kaufland a investit 9.000.000 de euro în magazinul său din Mediaş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Sibiu Hermannstadt
18/05/2012, 00:09
Noros
Noros
11°C
Perceput de temperatură: 9°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Rafale de vânt: 14 km/h
Răsarit: 5:49
Apus: 20:51
Prognoza 17/05/2012
Zi
Precipitaţii
Precipitaţii
13°C
Rafale de vânt: 43 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
7°C
Rafale de vânt: 36 km/h
Prognoza 18/05/2012
Zi
Predominant  înnourat
Predominant înnourat
18°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Nori intermitenti
Nori intermitenti
7°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 19/05/2012
Zi
Parţial însorit cu precipitaţii
Parţial însorit cu precipitaţii
22°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Senin
Senin
7°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 20/05/2012
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
25°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Senin
Senin
11°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 21/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
27°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
14°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 22/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
23°C
Rafale de vânt: 11 km/h
Noapte
Precipitaţii
Precipitaţii
11°C
Rafale de vânt: 7 km/h
Prognoza 23/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu furtună
Predominant înnourat cu furtună
21°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Predominant senin
Predominant senin
13°C
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 24/05/2012
Zi
Predominant  înnourat cu precipitaţii
Predominant înnourat cu precipitaţii
23°C
Rafale de vânt: 25 km/h
Noapte
Furtună
Furtună
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h
Prognoza 25/05/2012
Zi
Ploaie
Ploaie
21°C
Rafale de vânt: 32 km/h
Noapte
Parţial noros
Parţial noros
14°C
Rafale de vânt: 22 km/h