Bistro Terezian

VIDEO FOTO Peste 2.500 de persoane au protestat în a cincea zi consecutivă la Sibiu. Vezi ce spun protestatarii!

Print Friendly

Peste 2500 de oameni au ieşit din nou pe străzile Sibiului pentru a protesta faţă de Guvernul României. Aceştia au strigat lozinci dure la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a prim-ministrului Emil Boc, nefiind deloc impresionați de reîntoarcerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătății. A fost a cincea zi consecutivă în care sibienii au protestat prin oraș.

Protestatarii s-au întâlnit în Piaţa Mare la ora 17:40 şi au început să strige diverse mesaje de încurajare.

“Nu vă fie frică, că Băsescu pică”, “Haideţi cu noi” sau “Nu staţi la balcoane că muriţi de foame”.

Aceste mesaje au avut impact asupra trecătorilor iar atunci când marşul a pornit, numărul lor era deja trecut de 400.

Lozinci precum Haideţi cu noi”, “Nu vă fie frică, că Băsescu pică”, “Băsescu şi gaşca lui, să se ducă dracului” , “Demisia”, “Singura soluţie, încă o revoluţie”, “Moarte sau dreptate” şi “Jos dictatorul” au fost la ordinea zilei pe parcursul celor 3 ore de miting prin Sibiu.

S-au înmulțit pe traseu

În drum spre Bulevardul Mihai Viteazu, coloana de protestatari s-a mărit considerabil  ajungându-se la peste 2500 de manifestanţi. În faţa blocului de unde ieri cineva a aruncat un ghiveci de flori, rănind o persoană la cap, protestatarii au scandat ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie” şi au fluierat minute în şir.

Starea rănitului este destul de delicată, el fiind programat pentru operație chiar în aceste zile.

Oameni supărați și la capătul răbdării

“Am venit ca să o ducem mai bine, pentru copii noştri să o ducă mai bine. Am fost de patru zile şi venim în continjuare până când îşi dă demisia Guvernul plus Băsescu. Ieşim în stradă până la infinit. O ducem foarte greu, nu mai putem, suntem la capătul puterilor. Sunt un muncitor care câştigă 7 milioane pe lună, cu ce să trăieşti!” exclamă o protestatară.

“Şi-au bătut joc de noi, am ajuns în ultimul hal. Vin de câte ori este nevoie, până cade. Sigur se rezolvă ceva că nu se mai poate, au pornit valuri. Lumea a ieşit de foame afară, pleacă profesorii şi medici din ţară, bătaie de joc. Ne-a ajuns 5 ani” a declarat un sibian participant la miting.

video: Dan Claudiu Buzdugan

One Response to VIDEO FOTO Peste 2.500 de persoane au protestat în a cincea zi consecutivă la Sibiu. Vezi ce spun protestatarii!

  1. mad79 20/01/2012 la 23:12

    prezentati-va la vot si doar asa il puteti schimba pe Basescu sau Boc!
    Fiti oameni cu capul pe umeri si dati-va seama de asta!
    Votati cu un alt partid decat cele care sunt acum in parlament care au furat poporul roman 22 de ani!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Sibiu Hermannstadt
23/02/2012, 09:12
Ceaţă
Ceaţă
-7°C
Perceput de temperatură: -7°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 97%
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 4 km/h
Răsarit: 7:14
Apus: 18:00
Prognoza 23/02/2012
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
7°C
Vânt: 4 km/h VNV
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Parţial noros
Parţial noros
-3°C
Vânt: 7 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 24/02/2012
Zi
Parţial însorit
Parţial însorit
4°C
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Parţial   înnourat cu precipitaţii
Parţial înnourat cu precipitaţii
1°C
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 18 km/h
Prognoza 25/02/2012
Zi
Parţial însorit cu precipitaţii
Parţial însorit cu precipitaţii
6°C
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 22 km/h
Noapte
Predominant senin
Predominant senin
-4°C
Vânt: 11 km/h VNV
Rafale de vânt: 14 km/h
Prognoza 26/02/2012
Zi
Ploaie cu zăpadă
Ploaie cu zăpadă
4°C
Vânt: 11 km/h NV
Rafale de vânt: 18 km/h
Noapte
Zăpadă
Zăpadă
-4°C
Vânt: 7 km/h NNV
Rafale de vânt: 11 km/h
Prognoza 27/02/2012
Zi
Zăpadă
Zăpadă
1°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 7 km/h
Noapte
Parţial  înnourat
Parţial înnourat
-7°C
Vânt: 11 km/h NNV
Rafale de vânt: 18 km/h
Prognoza 28/02/2012
Zi
Rafale
Rafale
2°C
Vânt: 18 km/h NNV
Rafale de vânt: 29 km/h
Noapte
Predominant senin
Predominant senin
-4°C
Vânt: 14 km/h NNV
Rafale de vânt: 22 km/h
Prognoza 29/02/2012
Zi
Soare
Soare
4°C
Vânt: 11 km/h NNV
Rafale de vânt: 14 km/h
Noapte
Parţial  înnourat
Parţial înnourat
-5°C
Vânt: 7 km/h NV
Rafale de vânt: 25 km/h
Prognoza 01/03/2012
Zi
Predominant  înnourat
Predominant înnourat
4°C
Vânt: 7 km/h VNV
Rafale de vânt: 36 km/h
Noapte
Nori intermitenti
Nori intermitenti
-1°C
Vânt: 4 km/h VNV
Rafale de vânt: 32 km/h
Prognoza 02/03/2012
Zi
Înnourat
Înnourat
8°C
Vânt: 7 km/h NNV
Rafale de vânt: 40 km/h
Noapte
Nori intermitenti
Nori intermitenti
-1°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 22 km/h