Ora de Sibiu
Știri in direct

Ioana Vonica nu va fi prezenta la inmormantarea sotului ei. Decizia e DEFINITIVA!

144

Ioana Vonica, arestată în dosarul reţetelor false, nu va putea participa la înmormântarea soţului său, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, sâmbătă, contestaţia procurorilor faţă de cercetarea ei în libertate, sub control judiciar.

Decizia Curţii de Apel este definitivă, astfel că Ioana Vonica va rămâne în arest şi nu va putea participa duminică la înmormântarea soţului ei care s-a sinucis.

Ioana Vonica se află, din 22 mai, în arestul Poliţiei Capitalei, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acesteia, în dosarul reţetelor false prin care s-a creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Marţi după-amiază, soţul Ioanei Vonica, proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a murit la una din clinicile sale din Sibiu, unde a ajuns în stare foarte gravă, după ce s-a aruncat de pe acoperişul locuinţei sale, de la o înălţime de circa opt metri.

O zi mai târziu, respectiv miercuri, Ioana Vonica a trimis o cerere de liberare Parchetului Capitalei (care instrumentează dosarul în care aceasta a fost arestată), cerând să participe, duminică, la înmormântarea soţului său. Această unitate de parchet a înaintat însă, în aceeaşi zi, solicitarea către Poliţia Capitalei, precizând, pentru MEDIAFAX, că nu este competent să o soluţioneze.

Pe de altă parte, surse din rândul anchetatorilor declarau, pentru MEDIAFAX, că eliberarea Ioanei Vonica nu este de competenţa Poliţiei, autoritatea care poate decide să-i permită acesteia participarea la înmormântarea soţului său fiind instanţa ce a decis arestarea preventivă.

În aceste condiţii, Ioana Vonica a trimis, miercuri, o cerere la Tribunalul Bucureşti, prin care solicita înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În cursul zilei de joi, instanţa bucureşteană a admis solicitarea soţiei proprietarul grupului Polisano. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, de procurorii de la Parchetul Capitalei.

UPDATE: Ioana Vonica vine la priveghiul sotului sub escorta – Parchetul Bucuresti s-a inmuiat

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...