Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Președintele Klaus Iohannis a pedalat pentru soldații români răniți în Afganistan

470

iohannisKlaus Iohannis a mers pe bicicletă joi pentru a susține o campanie de strângere de fonduri pentru a-i sprijini pe militarii români răniți în Afganistan ca să participe la Jocurile Mondiale Paralimpice Invictus Games 2017.

Președintele Klaus Iohannis a mers joi pe bicicletă pentru a susține campania „Pedalăm pentru Invictus 2017″, arătând că unul dintre motivele pentru care a participat la eveniment este că ”ține la militarii români”, anunță agerpres.ro. ”A fost excelent. Am aflat de această inițiativă și cred că am stat câteva secunde maxim să judec și m-am hotărât să particip”, a afirmat Iohannis, după ce a făcut trei ture alături de aproximativ 30 de persoane.iohannis-2El a precizat că sunt mai multe motive pentru care a ales să participe la această campanie, printre care și faptul că ține la militarii români, dar și pentru că este de părere că în România este nevoie să se facă mai mult sport.
„În primul rând, mi-a făcut mare plăcere să pedalez pentru eroii noștri — militari răniți în Afganistan, care vor să participe la o competiție specială, Invictus, în 2017, și sper că și după aceea încă la multe ediții. Este foarte important de știut că România participă cu trupe în multe teatre de operații și doar în Afganistan avem 25 de eroi decedați și peste 100 de eroi români răniți și dintre aceștia o bună parte vor să fie în continuare sportivi. Mi se pare extraordinar acest simbol, această putere, voință de a continua și acesta a fost motivul principal pentru care am participat astăzi ca să le arăt că văd aceste lucruri și țin la ei. Nu țin doar la ei, țin la toți militarii noștri care se află în diverse teatre de operații și vreau să știe că mă gândesc la ei”, a spus Iohannis.
În opinia sa, este nevoie de mai mult sport în România. „Am pedalat, am mers cu bicicleta. Eu cred că este un lucru foarte bun, foarte sănătos și în România avem nevoie de mai mult sport, de mai multă mișcare sportivă de masă și de mai mulți sportivi de performanță”, a arătat Iohannis.iohannis-3Șeful statului a arătat că era o perioadă când pedala 120 de km pe zi, precizând că nu s-a antrenat special pentru participarea la campania ‘Pedalăm pentru Invictus 2017’, aceasta fiind „starea sa naturală”. Iohannis a menționat că face sport ori de câte ori are puțin timp liber. iohannis-4
„Câteodată am seara o oră liberă și atunci fac un pic de mișcare. Se întâmplă să am în weekend o jumătate de zi și atunci, dacă vremea permite, ies cu bicicleta și mai rar se întâmplă să am o zi întreagă și atunci, dacă vremea este bună, merg la munte”, a spus Iohannis.
El a explicat că a purtat în excursia pe muntele Negoiu de săptămâna trecută un bandaj la genunchi deoarece are un „mic deranj”. „Sunt bine mersi și mai pot și să pedalez și de găsit timp să pot să merg și la munte. (…) Acele benzi ajută atunci când există un foarte mic deranj, cred că faptul că am ajuns pe vârful Negoiu cu acele benzi arată că este ok”, a afirmat șeful statului. Președintele Iohannis a primit din partea organizatorilor o brățară și un tricou, iar la final a semnat pe o bicicletă care va fi donată pentru această campanie. „Nu am mai semnat niciodată pe o bicicletă”, a mărturisit el.iohannis-5 Campania „Pedalăm pentru Invictus 2017” a fost demarată de Asociația Povestașii și Invictus România. Scopul campaniei este strângerea de fonduri pentru a-i sprijini pe militarii români răniți în teatrele de operații din Afganistan să participe la Jocurile Mondiale Paralimpice — Invictus Games 2017, care vor avea loc la Toronto, în Canada.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...