Ora de Sibiu
Știri in direct

Curtean vândut la Poli Timişoara!

117

Gaz Metan l-a dat cu 1,2 milioane de euro pe Curtean la Poli Timişoara. Fotbalistul sibian va ajunge pe Bega numai din vară, el urmând să evolueze în retur tot la Mediaş.

Curtat de mai multe echipe din Liga I, dar şi de Hertha Berlin, Alexandru Curtean a ales să joace din sezonul viitor la Timişoara. „Sâmbătă, am purtat ultimele negocieri cu cei de la Timişoara, ne-am înţeles şi în zilele următoare urmează să se semneze şi actele. Suma de transfer e de 1,2 milioane de euro şi avem 25% dintr-un eventual transfer al jucătorului. Timişoara a fost de acord să ni-l lase până la vară, iar din sezonul viitor va juca pe Bega”, a declarat sâmbătă dimineaţă preşedintele Mediaşului, Corin Cindrea. Mutarea a fost confirmată mai apoi şi de şeful timişorenilor. „Curtean va veni în mod sigur la Timişoara, acum se lucrează pe acte, luni sau marţi se vor semna. Am stabilit să rămână la Mediaş până la finalul campionatului, deoarece Curtean trebuie, în primul rând, să joace”, a declarat şi Marian Iancu. Ultimele amănunte ale mutării se vor stabili azi, când Curtean va discuta cu timişorenii condiţiile unei colaborări, fiind foarte probabil să semneze un contract pe trei sezoane cu opţiune de prelungire pe încă doi ani din partea clubului.

Curtean e bucuros

Fotbalistul Mediaşului a fost rezervat în declaraţii, dar a spus că este bucuros că Timişoara a ales să îl ia. Curtean are două dorinţe pentru acest retur. „Sunt bucuros că voi juca până la vară la Mediaş. Sper să ne salvăm de la retrogradare, iar cu Timişoara să joc mai apoi în Liga Campionilor” a spus Curtean.


[kaltura-widget wid=”us3ro84dp4″ width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]


Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...