Dacă, anul trecut, politicienii se lăudau că vor începe construcţia la noul Spital încă din toamnă, proiectul este în acest moment în expectativă. Asta, dacă se aştepta cineva ca, în România, politicienii să se ţină de cuvânt.


Prefectul de Sibiu, Ilie Mitea, spune că proiectul este în stiudiu la actualul ministru al Sănătăţii, Ioan Bazac şi că se aşteaptă un verdict al acestuia. „Deocamdată este în studiu la minstrul Sănătăţii. Noul ministru nu s-a pronunţat în privinţa acestuia, dar a promis că, până în luna aprilie, va lua o decizie finală”, a explicat Mitea.

Acesta nu este însă singurul obstacol în calea realizării proiectului. Surse oficiale din prefectură au declarat pentru oradesibiu.ro că terenul pe care ar urma să fie amplasat viitorul spital de urgenţă şi care este deţinut de Ministerul Apărării Naţionale are şanse mici să ajungă în custodia Ministerului Sănătăţii. Mai mulţi generali din MApN se opun aceste mişcări. Prefectul Mitea a refuzat însă să confirme, dar nici nu a infirmat informaţia.

Ariton: „Eugen Mitea are o mare parte din vină”

Actualul senator al PDL Ion Ariton a declarat că una dintre problemele care au dus la tergiversarea lucrurilor în cazul acestui proiect a fost legată de Extrasul de Carte Funciară, care a ieşit foarte greu de la administraţia locală. Ariton l-a atacat direct pe liberalul Eugen Mitea. „Păi din cauza dânsului, care probabil se gândea atunci mai mult la postul de la Romgaz, a fost scos un CF greşit. S-a pierdut timp serios şi din această cauză”, a spus Ariton. Acesta spune că, după votarea bugetului la nivel naţional, va merge şi la ministrul Sănătăţii, să discute problema, precum şi la Ministerul Apărării Naţionale. „O să merg personal să discut şi cu generalii care nu vor ca acel teren să fie folosit pentru construirea acestui spital. Acest proiect este una dintre priorităţile mele principale ca senator”, a mai spus Ariton.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. dragos popescu, adela mohanu, sebastian david…..acum realizez ! voi ati lucrat la Obiectiv ! primul ziar pe care am inceput sa-l citesc (eram in XII-a, la liceu)
    Siteul asta este al vostru ? Bravo !
    ps. era unul Manea, bun baiat ! el de ce nu scrie ?