Ora de Sibiu
Știri in direct

Instruire pentru tinerii care vor să intre în sistemul public

109

Uniunea Europeană oferă instruire pentru tinerii absolvenţi care vor să devină funcţionari publici. Aceştia trebuie să trimită un frmular de înscriere, până în data de 27 februarie.


Schema Tinerilor Profesionişti urmăreşte atingerea obiectivelor sale prin crearea unui corp de profesionişti în cadrul funcţiei publice. Aceşti tineri profesionişti sunt formaţi prin intermediul a două programe distincte, fiecare incluzând perioade de instruire în România şi în unul din cele 15 vechi state membre ale Uniunii Europene.

Bursierii – tineri absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai cu cea de studii superioare de lungă durată, cu sau fără experienţă de muncă şi care au maximum 35 de ani la data de 24 mai 2009 – vor urma acelaşi program ca şi stagiarii în primul an de studiu, din luna mai 2009 şi până în luna noiembrie 2009. La sfârşitul programului de formare în România, îşi vor continua apoi pregătirea pentru o perioadă de până la 10 luni în centre de excelenţă în una din cele 15 state vechi membre ale Uniunii Europene înainte de a-şi relua activitatea în cadrul administraţiei publice din România.

Stagiarii pot fi tineri funcţionari publici sau personal contractual din sectorul public, cu diplomă de studii universitare de licenţă, având cel puţin un an de experienţă în sectorul public şi maximum 35 de ani la data de 24 mai 2009. Aceştia vor dobândi experienţă de lucru în una sau mai multe instituţii publice, concomitent cu o instruire formală, din mai 2009 şi până în noiembrie 2009, după care vor beneficia de stagii în administraţiile publice, cu o durată de până la 4 luni în una din cele 15 state vechi membre ale Uniunii Europene, înainte de a-şi relua activitatea în cadrul administraţiei publice din România.

Cei care vor urma programul YPS vor beneficia de:

  • Instruire în domeniul dezvoltării managementului profesionist, bazată pe metode moderne de instruire întâlnite curent în administraţiile celor 15 vechi state membre ale Uniunii Europene;
  • Experienţă de activitate sistematică în administraţia publică din România, creată pe baza rotaţiei în majoritatea instituţiilor publice şi legată de programul de instruire;
  • Experienţă personală directă în cele 15 vechi state membre ale Uniunii Europene, fie prin perioade de stagiu în administraţia publică, fie în calitate de studenţi ai programelor de formare post-universitare în centre de excelenţă.

Oferta profesională pentru absolvenţii YPS

Absolvenţii programului YPS vor fi repartizaţi în poziţii de management în cadrul administraţiei publice, unde vor trebui să lucreze ca funcţionari publici pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. Nu se preconizează specializarea absolvenţilor YPS într-un anume sector, ci se urmăreşte dezvoltarea capacităţii lor manageriale care să le permită să urmeze o cale rapidă de promovare spre nivelurile superioare ale funcţiei publice.


Formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul de web www.yps.ro

Termenul limită pentru înscrierea la ambele programe este vineri, 27 februarie 2009.

Informaţii suplimentare la (021) 314 60 66.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...