Scriitorul Sibiului părăseşte oraşul

160

Desemnat „scriitorul oraşului”, Johannes Gelich va pleca din Sibiu după ce misiunea sa aici este considerată încheiată. Gelich lansează vineri cartea „Jurnalul sibian”.


Lansarea va avea loc la librăria Humanitas, vineri, de la ora 17.00. Cu această ocazie va avea loc şi o sesiune de lectură.


Scriitorul Johannes Gelich a fost desemnat în luna mai de către un juriu de specialitate din Berlin, cea mai potrivită persoană pentru a îndeplini sarcina de „scriitor al oraşului Sibiu”. Johannes Gelich s-a născut la Salzburg în anul 1969 şi a studiat teatrul şi filologia germană la Universitatea din Viena, fiindu-i binecunoscută şi ţara noastră, unde a predat la Univeritatea AL.I Cuza din Iaşi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi