În plină criză financiară, Millenium Bank deschide o nouă sucursală la Sibiu. Inaugurată joi, noua sucursală se adresează atât persoanelor fizice, cât şi companiilor.

Invitatul special la inaugurare a fost Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Local, care a lăudat iniţiativa Millenium. „Este un semn bun că, în situaţia în care ne aflăm, sunt oameni care încă mai pot face ceva pentru populaţie. Din câte am văzut, Millenium oferă produse interesante”, a declarat Bottesch.

Deşi este al treilea ca număr din Sibiu, după ce, la sfârşitul anului 2008 au fost deschise alte două, noul centru este totodată primul care se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. În prezent, banca este prezentă în Bucureşti şi alte 16 judeţe, prin 71 de unităţi. „Noi continuăm planurile de extindere a reţelei teritoriale în oraşele cu peste 100.000 de locuitori. În prima parte a acestui an, vom ajunge la o acoperire teritorială aproape dublă faţă de începutul anului trecut”, a decalarat Dan Sandu, director general-adjunct al Millenium Bank România, prezent la evenimentul de la Sibiu.

how to learn arabic

Sub sloganul „Viaţa ne inspiră”, Millenium urmează să mai deschidă, în prima parte a anului 2009, noi unităţi în oraşele Craiova, Piatra Neamţ şi Râmnicu-Vâlcea.

Programul noului sediu, deschis pe strada Emil Cioran, nr. 2, este de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00.

[nggallery id=35]

zp8497586rq

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Un răspuns la “Millenium Bank a deschis o nouă sucursală la Sibiu”

  1. – pentru un inprumut de 10.000 euro ,cu ipateca apartament,pentru persoana juridica,se acorda imprumut.
    va multumesc,

Comments are closed.