Gaz Metan Mediaş a debutat cu stângul în returul Ligii I, fiind învinsă cu 3-1, deşi au etalat un fotbal spectaculos. Şansa pare să fi fost de partela gălăţenilor.

Primul gol a venit în minutulş 13, când Paraschiv a reluat o centrare de pe partea stângă şi l-a învins pe portarul medieşenilor,  Vâtcă. Gălăţenii în avantaj s-au suit pe medieşeni, dar a venit egalarea prin Todea, care a marcat chiar în primul meci oficial jucat pentru Gaz Metan Mediaş. Partida părea relansată, cu ocazii la ambele porţi, până în minutul 39, când oţelarul Laurenţiu Iorga înscrie cu capul în poarta lui Vâtcă. Prima repiyă nu se încheie îănainte ca autorul primuluii gol al Oţelului să mai înfigă o minge în poarta Mediaşului.

Astfel, cu toată agitaţia din repriza a doua, medieşenii nu au mai contat pentru Kolev, portarul Oţelului, care le-a zădărnicit toate tentativele. Partida s-a încheiat 3-1, iar medieşenii vor trebui să se refacă moral repede pentru meciul de acasă cu liderul Dinamo, ca să nu piardă ruşinos şi acasă.

La capătul tunelului acestui campionat găzarioi văd însă din ce in ce mai aproape lumina chioară a retrogradării.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns