Numărul de firme înfiinţate anul acesta a scăzut la sub jumătate din numărul celor înfiinţate în 2008, în perioada similară. Directorul Camerei de Comeţ Sibiu, Eugen Iordănescu, spune că jucătorii din economie sunt în acest moment într-o stare de aşteptare.

Simptom de criză: toată lumea aşteaptă, nimeni nu investeşte

„Toată lumea vrea să vadă ce se va întâmpla. Dacă lucrezi în domeniul economic, e simplu, se vede cu ochiul liber: e stare de criză. Grupul marilor puteri, G7, se întâlneşte ca să pună la cap o strategie de naţionalizare a marilor companii, ca să le scape de faliment. Noi în schimb spunem că nu avem nevoie de ajutorul europenilor. În spiritul unei scenarite care ne caracterizează, noi stăm încă să analizăm dacă e criză sau nu. Avem impresia că lumea nu vrea să vândă acum, pentru că aşteaptă să crească preţurile. E un blocaj general, nu mai sunt bani în economie”, a declarat Iordănescu.

Străinii nu mai vin la Sibiu

Chiar dacă o statistică numerică a firmelor înfiinţate poate fi irelevantă, Iordănescu este de acord că investitorii se feresc să mai acţioneze în acest moment.

În 2009, la Sibiu s-au înfiinţat 23 de firme cu capital străin, pe când în 2008, în perioada similară, erau deja 42 de firme străine înregistrate cu acte în neregulă. Cei mai mulţi investitori străini vin şi anul acesta din Germania, şapte la număr, la egalitate cu cei din Italia. La începutul anului trecut, 14 firme nemţeşti erau deja înregistrate. Pe locul doi se situau spaniolii şi italienii, cu câte cinci firme înfiinţate la Sibiu.

Sibiul pare să fie în continuare o bună piaţă de desfacere, pentru că cele mai multe firme, atât anul acesta, cât şi anul trecut, au drept obiect de activitate comerţul.

Mai puţine idei ajung afaceri

Raportat la totalul firmelor infiinţate în primele două luni ale anului comparativ cu anul trecut situaţia nu e deloc mai roză. Astfel la Registrul Comerţului figurează 179 de societăţi înfiinţate în acest an, comparativ cu 389, câte figurau la data de 3 martie 2008. Anul 2007 a fost un record al ultimilor cinci ani în din punct de vedere al societăţilor nou constituite la Sibiu, cu 420 de firme înmatriculate până la data de 3 martie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică