Doi hoţi au găsit o metodă mai simplă de a jefui o maşină, fără efort, fără să distrugă nimic. şi cu şoferul la volan. Victima a fost o femeie de 58 de ani care a rămas fără poşeta pusă pe scaunul din dreapta.

Acum exact o săptămână, în seara zilei de 3 martie, sibianca ieşea  la volanul maşinii pe poarta societăţii la care lucra. când un puşti i-a bătut în geam. Până a deschis geamul, pe partea dreaptă, complicele puştiului a deschis portiera şi a luat geanta cu acte şi o suma mare de bani.

Când şi-a dat seama că a fost prădată, hoţii dispăruseră deja. Sibianca nu a putut nici măcar să le dea poliţiştilor amănunte despre fizionomia copilului care i-a bătut în geam, iar despre cele ale complicelui său, cu atât mai puţin.

Chiar dacă vor fi prinşi autorii, dacă nu au împlinit 14 ani nu răspund penal astfel că poliţiştii vă recomandă pentru ca să nu păţiţi la fel, să blocaţi sistemul de închidere al portierelor.

Comentariul meu

Lasă un răspuns