Peste 140 de sibieni au venit să se intereseze de cele 81 de locuri de muncă puse la bătaie de cei de la Trident.

Minibursa a locurilor de muncă făcută vineri de dimineaţă de către cei de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, la cererea celor de la Trident, a atras, pe lângă șomerii aflați în evidența AJOFM Sibiu şi persoane care au absolvit cursurile de formare profesională aflate în căutarea unui loc de muncă. Astfel cele 140 persoane care s-au prezentat la sediul agenţiei au avut la dispoziţie un total de 81 locuri de muncă. Cele mai multe posturi disponibile au fost cele de lucrător comercial (50 locuri), Tridentul căutând şi casier-încasator (10 locuri), paznic (5 locuri), îngrijitori curăţenie (5 locuri), manipulant (4 locuri), recepţioner (3 locuri), stivuitorist (2 locuri) și contabil (2 locuri). „Cincizeci dintre persoanele intervievate au fost selectate în vederea încadrării, urmând ca în perioada imediat următoare să susţină interviuri şi probe de lucru la sediul angajatorului” a explicat Ovidiu Ogrean, de la AJOFM Sibiu. De la începutul anului 2009 AJOFM Sibiu a mai organizat patru miniburse ale locurilor de muncă la cererea agenţilor economici, în urma desfășurării cărora au fost selectate pentru încadrare un număr de circa 200 persoane

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns