Ora de Sibiu
Știri in direct

UPDATE DECLARAŢII DUPĂ VICTORIE: Gaz Metan – Unirea Urziceni, 1-0 (61′)

80

Gaz Metan Mediaş a reuşit o victorie importantă şi primele trei puncte preţioase pe teren propriu cu Unirea Urziceni. Într-un meci jucat mai mult la mijlocul terenului, fără prea multe faze de poartă, Bud îl învinge pe Arlauskis care respinge un şut al lui Todea, în minutul 61. De excepţie a fost şi portarul medieşenilor, Vâtcă, cel care a salvate de două ori din faţa Urziceniului.


DECLARAŢIILE ANTRENORILOR:


Cristi Pustai, antrenor GAZ METAN:

Sunt fericit pentru această victorie. Cred că am bătut astăzi cea mai bună echipă din campionat. Ne-am propus să câştigăm 4 puncte din meciurile cu Dinamo, Timişoara şi Urziceni şi am reuşit să obţinem 5. Suntem mulţumiţi. Vâtcă a făcut un meci mare şi cred că prin evoluţiile sale a dovedit că este un portar care poate intra şi în vederile echipei Naţionale. Pentru Gaz Metan, pauza de două săptămâni este foarte bună, pentru că efortul a fost foarte mare pentru jucătorii mei în aceste patru partide din retur. Cred că avem şanse reale să scăpăm de retrogradare.


Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni:

Meciul a fost dificil, aşa cum ne-am şi aşteptat de altfel. Nu avem nicio scuză pentru această înfrângere. La cât de frumos joacă şi cât de bine evoluează, Mediaşul se va salva sigur de la retrogradare. Cred că aici o să piardă şi Rapid şi CFR Cluj şi Steaua. Gazdele au marcat un gol şi noi nu. Asta a fost diferenţa. Vâtcă a făcut minuni în poartă şi probabil că Steaua regret că l-a dat aici. Am luat gol foarte uşor şi pe greşeala noastră. M-aş fi mulţumit şi cu un egal în faţa acestei echipe care joacă extraordinar”[kaltura-widget wid=”9vovtxr0ag” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]


Urmăriţi mai jos meciul, minut cu minut aşa cum a fost transmis în direct.

La Mediaş vremea este perfectă pentru fotbal. Stadionul nu este la fel de plin ca şi la meciul cu Dinamo de acum 2 săptămâni.

Cele două echipe au intrat la vestiare după încălzirea dinaintea meciului. Antrenorul Mediaşului, Cristi Pustai a decis să mizeze pe atacantul Boaru, încă din primul minut, în ciuda faptului că acesta este nerefăcut după o accidentare suferită săptămâna trecută, la Timişoara.


Gaz Metan:
82.Vâtcă – 19.Lazăr, 25.Markovici, 15.Hoban, 2.Grilo – 21.Todea, 7.Kubala, 17.Dudiţă, 22.Pârvulescu – 9.Boaru, 99.Bud.

Antrenor Cristi Pustai


Unirea Urziceni:

1.Arlauskis – 16.Epaminonda, 6.Galamaz, 22.Fernandez, 23.Bordeanu – 10.Pădureţu, 17.Burns, 19.Brandan, 32.Apostol – 8.Bălan, 15.Dănălache.

Antrenor Dan Petrescu

REPRIZA I

Minutul 1. MEdiaşul are lovitura de începere.

Minutul 2. Bălan face fault la Lazăr. Mediaşul domină începutul de meci.

Minutul 4. Nicio fază importantă la cele două porţi.

Minutul 7 Kubala trage de la 18 metri, dar Bordeanu blochează şutul.

Minutul 8 Bud centrează, dar prin spatele porţii ialomiţenilor.

Minutul 9 Apostol bate o lovitură liberă de la 35 de metri, dar Dănălache reia imprecis cu capul spre poarta lui Vâtcă. Todea încearcă o angajare pentru Grilo, dar brazilianul nu ajunge balonul.

Minutul 10 Kubala este faultat de Fernandez la 30 de metri lateral dreapta de poarta lui Arlauskis. Tot Kubala bate slab lovitura.

Minutul 12 Din nou Todea încerarcă o minge lungă pe dreapta, pentru Grilo, dar balonul iese în afara terenului.

Minutul 15 Pârvulescu centrează bine de pe stânga, iar Boaru întoarce un balon către Kubala care şutează de la 18 metri într-un jucător al Unirii

Minutul 16 Kubala trage din nou de la distanţă, direct în Galamaz.


Minutul 20 Dudiţă trage de la 25 de metri, dar Arlauskis reţine în doi timpi.

Minutul 23 Bud intră tare la Fernandez, dar scapă fără cartonaş.

Minutul 24 Todea îi suflă un balon lui Dănălache, care se pregătea să lanseze o torpilă de la 18 metrii, de poarta lui Vâtcă.

Minutul 25 Boaru este faultat la 20 de metri, lateral stânga. Mediaşul are lovitură liberă.

Minutul 26 Kubala centrează, iar mingea trece prin faţa a doi jucători medieşeni, poziţionaţi în careul ialomiţenilor, dar până la urmă Arlauskos reţine.

Minutul 27 Urziceniul are lovitură liberă de la 30 de metri, după ce Galamaz a fost faultat de Markovici.

Minutul 28 Dănălache este surprins în off-side.

Minutul 29 Pârvulescu centrează, dar Epaminonda respinge cu latul, din faţa lui Bud, de la 13 metri de poarta ialomiţenilor.

Minutul 30 Dănălache reia defectuos din mijlocul careului mare al Gazului.


Minutul 31 Kubala încearcă din nou un şut de la 30 de metri, dar balonul trece pe deasupra porţii Urziceniului

Minutul 32 Bălan trage din unghi, în Grilo. Este corner.  Pădureţu centrează, dar Dudiţă respinge. apoi Vâtcă reţine o centrare a lui Apostol.

Minutul 34 Bud trimite un trasor de la 20 de metri, puţin pe lângă poarta lui Arlauskis.

Minutul 35 Brandan necesită îngrijiri după o intrare mai tare a lui Lazăr asupra sa.

Minutul 40 Dudiţă trage mult peste poartă de la 19 metri.

Minutul 43 Dudiţă cere un fault asupra sa, la marginea careului mare. Balaş nu fluieră nimic.
Se arată 1 minut de prelungiri.


Minutul 46 Burns primeşte îngrijiri medicale. Meciul este întrerupt.
Pauză.[nggallery id=76]

Repriza a II-a

Minutul 46 La Urziceni a ieşit Dănălache şi a intrat Rusescu
Minutul 47 Grilo îi pasează bine lui Dudiţă, dar acesta nu reuşeşte să şuteze spre poarta lui Arlauskis
Minutul 48 Kubala centreazăm dar Grilo reia imprecis cu capul din 5 metri.
Minutul 50 Pădureţu nu ajunge la un balon trimis bine în adâncime de Galamaz.
Minutul 51 Hoban estefaultat de Bălan la 25 de metri lateral stânga. Kubala centrează, iar Grilo reia cu capul spre poarta ialomiţenilor, care acordă corner.

Minutul 52 Dudiţă scoate un fault, în fapt un corner mai scurt pe dreapta
Minutl 53 Burns primeşte cartonaş galben
Minutul 54 Bud insistă la un balon şi Arlauskis trimite în corner.Pârvulescu centrează scurt, dar Dudiţă face fault în atac.

Minutul 55 Bud insistă la un balon şi Arlauskis trimite în corner. Pârvulescu centrează scurt, dar Dudiţă face fault în atac.

Minutul 60 Dudiţă este la un pas să intercepteze un balon. GOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLLLL.  Todea trage de la 15 metri, Arlauskis respinge în faţă, iar Bud reia din cădere în poarta Urziceniului.




Minutul 62 Bud sare la cap şi cade faultat. Schimbare dublă Urziceni. Iese Burns şi intră Bilaşco şi Dinu Todoran în locul lui Pădureţu.

Minutul 66 Rusescu cere penalty, Balaş lasă jocul dă continue.

Minutul 68 Bud cade la 16 metri, dar jocul continuă. Urziceniul a ieşit însă la joc.

Minutul 70 Kubala se resimte după un contact cu un jucător advers.
Minutul 71 Bordeanu trimite un şut superb de la  25 de metri, dar Vâtcă respinge salvator, de sub bară
Minutul 72 Vâtcă repune neglijent un balon, iar bolta lui Brandan trece milimetric pe lângă poarta goală. prima schimbare la Mediaş. Iese Kubala şi intră Buzean.

Minutul 74 Rusescu trimite un voleu de la 15 metri, peste poarta lui Vâtcă.  MM Stoica iese la marginea terenului să ceară scoteală arbitrului pentru că nu sancţionează jucătorii medieşeni care trag de timp.

Minutul 76 Hoban respinge cu capul din 7 metri. Urziceniul domină jocul. Todoran trimite un şut din unghi, prea simplu ca să îl învingă pe Şteţca.

Minutul 77 A doua schimbare la Gaz. Iese Boaru şi intră Rafael.

Minutul 81 Rusescu este faultat de Markovici la 20 de metri.  Bordean trimte cu capul din 6 metri. Scoate Vâtcă.

Minutul 84 Bud este surprins în off-side.

Minutul 85 Pârvulescu face fault. Urziceniul presează poarta lui Vâtcă.

Minutul 86 Ultima schimbare la Mediaş. Iese Dudiţă şi intră Vidakovic.

Minutul 88 Markovici vede cartonaşul galben pentru proteste.

Minutul 89 Vâtcă scoate un balon din picioarele lui Todoran.

Minutul 90 Se arată 4 minute de prelungiri.

Minutul 92 Brandan vede cartonaşul galben.

Final de meci. Victorie mare pentru Gaz Metan.


Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...