Se deschid noi şantiere pe străzile Sibiului

115

FOTO: ARHIVA

Primăria începe de joi, 26 martie, lucrările de reabilitare a străzilor Viitorului, Dealului, Cristianului, Plopilor, Vopsitorilor şi Ocnei.

Din data de 1 aprilie strada Viitorului se va închide pe tronsonul situat între străzile Moara de Scoarţă şi cartierul Reşiţa pentru o perioadă de aproximativ 3 luni. Lucrările  vor începe pe acest tronson cu înlocuirea conductei de apă şi canalizare urmând să continue şi pe celălalt tronson al străzii.

Pe străzile Dealului şi Cristianului vor fi executate lucrări de reabilitare a reţelei electrice ce alimentează consumatorii casnici. Pe strada Dealului lucrările se vor desfăşura în perioada 26 – 28 martie şi vor afecta trotuarul pe porţiunea dintre fântâna arteziană şi strada Băii. În noaptea de 28 spre 29 martie va fi executată şi o traversare în carosabil pentru branşamentul la reţea. Pe strada Cristianului trotuarul va fi afectat pe porţiunea dintre strada Dragalina şi strada Jina datorită lucrărilor la reţeaua electrică. Lucrările se vor executa în perioada 1 – 4 aprilie. „Şi pe strada Plopilor va începe lucrarea de reabilitare a reţelei de gaz din data de 25 martie. Primul tronson pe care se va interveni este situat între străzile Victor Tordoşan şi Vopsitorilor. Lucrările vor fi executate fără întreruperea traficului. În cea de-a doua etapă a lucrărilor echipele de lucru vor interveni pe tronsonul situat între străzile Vopsitorilor şi Ocnei” se arată într-un comunicat  Primăriei Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)