VIDEO şi GALERIE FOTO: Chirurgia vasculară salvează picioarele fumătorilor

173
Tinerii chirurgi specialişti ai Clinicii Chirurgie II, Ioana Matei, Daniel Beleanu şi Eugen Şilvăşan fac un by pass de artere femurale împreună cu profesorul Ulrich Wolters de la Universitatea din Koln

O echipă de tineri chirurgi sibieni specialişti în chirurgie vasculară se perfecţionează sub îndrumarea profesorului Ulrich Wolters de la Universitatea din Koln, care realizează împreună cu ei o serie de operaţii la  Clinica de Chirurgie II a Spitalului Judeţean.

Printre pacienţii operaţi de la începutul săptămânii, joi a venit rândul unui sibian care după 45 de ani de fumat a ajuns la un pas de a i se amputa membrele inferioare din cauza blocării arterelor femurale de depunerile de particule nocive  specifice unor astfel de cazuri. Pacientul de 65 de ani va fi salvat astfel de la o operaţie traumatizantă dar şansa care i se oferă va fi ratată dacă acesta nu se lasă de fumat. Medicii spuneau că sibianul s-a lăsat de fumat de două luni pentru că nu a mai primit ţigări.[nggallery id=87]

Parteneriatul cu Universitatea din Koln va continua şi potrivit profesorului Dan Sabău, şeful Clinicii de Chirurgie II a Spitalului Judeţean, vor avea loc atât schimburi de medici rezidenţi cât şi de studenţi cu ULBS.[kaltura-widget wid=”pmynh2dlfg” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi