Mediaşul are arbitrii străini la următoarele trei meciuri. Gazul cere retrogradarea Argeşului.

0 90
horoba
Ioan Horoba vrea ca FC Argeş să fie sancţionată cu retrogradarea.

Gaz Metan a cerut arbitri străini la jocurile cu Poli Iaşi, Gloria Bistriţa şi Farul Constanţa, iar membrii Comisie Centrale a Arbitrilor au parafat propunerea.

Directorul general al celor de la Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba a declarat marţi că gruparea sa a cerut ca la următoarele trei partide din campionatul ligii 1 să fie desemnaţi arbitrii din afara graniţelor României. Surprinzător sau nu CCA-ul a aprobat cererea. „Noi considerăm că s-a luat decizie normală, pentru că aceste meciuri vor decide soarta noastră şi a celorlalte echipe cu care jucăm. Normal că există şi riscul ca străinii să aibă o prestaţie mai slabă, dar măcar nu mai există suspiciuni. Vrem să facem tot ce este posibil pentru a avea parte de arbitraje imparţiale”, a declarat Horoba.

Argeşul trebuie retrogradată

Ioan Horoba crede că dacă Gaz Metan va câştiga următoarele trei jocuri, se va salva fără dubii de la retrogradare. Acesta spune însă că normal ar fi ca FC Argeş să fie trimisă în liga secundă după tot scandalul legat de corupţia arbitrilor. „Eu cred că FC Argeş va fi retrogradată şi asta deoarece probele sunt clare, iar Federaţia Română de Fotbal nu are cum să nu ia această decizie. Probabil că decizia se va lua în momentul în care Parchetul va prezenta rechizitoriul” a mai spus Horoba.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...