UPDATE VIDEO şi FOTO: Un tânăr de 26 de ani s-a sinucis în apartamentul său din Broscărie

182

Un sibian de 26 de ani s-a spânzurat în apartamentul său dintr-un bloc nou din Broscărie. Mircea Edu locuia singur, la etajul şase al imobilului şi a fost găsit de pompierii chemaţi de prietena acestuia să spargă uşa.

_igp0215
Două minute le-au trebuit pompierilor ca să deschidă uşa metalică, care va trebui înlocuită

Tânărul a recurs la gestul extrem în cursul nopţii de miercuri, fără să lase niciun bilet, iar modul în care şi-a luat viaţa, arată că a fost foarte determinat să facă acest lucru. Mircea Edu a încercat mai întâi să işi taie gâtul cu un cuţit, iar apoi cu un cablu electric s-a spânzurat de mânerul geamului de la baie, aflat la circa 1,5 metri de podea, ceea ce în limbajul legiştilor înseamnă spânzurare incompletă, pentru că victima ar fi putut să se salveze, dacă s-ar fi răzgândit în ultimul moment, având contact cu podeaua.

Motivele nu sunt cunoscute, singurul indiciu fiind un proces în care era implicat, în urma unui accident de circulaţie, petnru că datorii nu avea, taxele fiind plătite la zi.

Mircea Edu a terminat medicina în urmă cu doi ani şi era angajat la Takata.

[nggallery id=199]

[kaltura-widget wid=”1wcwzvkfbc” width=”400″ height=”290″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.