Un incident nefericit a tulburat vizita preşedintelul PNL la Sibiu. O femeie care a traversat fără să se asigure a fost accidentată uşor pe Mitropoliei. Liderul liberal a fost lipsit de inspiraţie şi nu a dat importanţă incidentului, deşi era plin de jurnalişti în jur şi ar fi putut specula mediatic momentul.

_mg_9274_resize
Fostul senator Nicolae Neagu a fost singurul senio liberal care s-a dus sa vada ce s-a întâmplat

În timp ce Crin Antonescu se afla în faţa Catedralei Mitropolitane împreună cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza şi alaiul de liberali sibieni, o bătrânică a traversat strada fără să se asigure, ca să ajungă la Catedrală. Femeia a fost doborâtă de o maşină al cărei şofer nu a mai putut să o evite. Din fericire accidentul nu a fost grav, iar tinerii liberali i-au sărit în ajutor şi au ridicat-o sub privirile liderului liberal, care apoi şi-a continuat vizita la catedrală. După ce s-a despărţit de Antonescu, Mitropolitul Laurenţiu Streza s-a îndreptat spre bătrânică să vadă cum se simte şi a binecuvântat-o. În scurt timp la faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, care a transportat-o la spital pentru investigaţii, iar Poliţia a început cercetările să vadă dacă şoferul are vreo vină în producerea accidentului.[nggallery id=231]

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. asta da proasta. se grabeste sa moara si dumnezeu inca nu are nevoie de ea.