Semeghin, Prodan şi Şteţca pleacă de la Mediaş

1 115
prodan ok
Prodan a decis să plece de la Gaz Metan Mediaş.

Cei trei au părăsit cantonamentul din Ungaria al celor de la Gaz Metan, fiind lăsaţi de conducere să îşi caute alte echipe.

Preşedintele clubului Corin Emil Cindrea a confirmat că Mediaşul nu va mai miza în ediţia viitoare de campionat pe serviciile a trei jucătorii folosiţi în sezonul trecut de către antrenorul Cristi Pustai. Cindrea a purat personal discuţii în Ungaria cu Semeghin, Şteţca şi Prodan şi au decis de comun acord o despărţire pe cale amiabilă. „Cei trei sunt liberi să îşi caute alte echipe. Am stabilit asta de comun acord şi fără nicio supărare. Toţi şi-au exprimat intenţia de a merge în altă parte şi nu ne-am opus” a spus Cindrea. Oficialul medieşean spune că cel mai probabil la Mediaş nu va mai fi adus niciun jucător în această vară. „Deocamdată nu mai aducem nimic. Să se decidă antrenorul asupra celor care mai sunt în probe şi c-am atât” a mai spus Cindrea.

Nu se tem de apelul Argeşului

Gaz Metan a aflat că FC Argeş ar fi făcut apel împotriva deciziei de retrogradare dată de Liga Profesionistă de Fotbal, săptămâna trecută. Preşedintele Corin Emil Cindrea spune însă că decizia nu mai poate fi schimbată. „La cât de clare au fost şi sunt dovezile împotriva lor, cei de la FC Argeş nu au nicio şansă să l-i se dea dreptate. Probele adunate şi prezentate sunt prea concludente pentru ca Argeşul să nu rămână retrogradat. Nu cred că Fc Argeş are probe să răstoarne decizia” a declarat răspicat Cindrea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...