Festivalul Internaţional de Circ se ţine săptămâna viitoare

2 92

circCasa de Cultură a Municipiului Sibiu organizează în perioada 29 – 30 iulie cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Circ.

Prima ediţie a acestui festival a avut loc în anul 2007, în cadrul programului cultural special. Publicul s-a dovedit a fi atras de această artă, festivalul înregistrând un succes în acest sens. Ediţia din acest an va aduce în faţa publicului din Piaţa Mare spectacole de circ, animaţie stradală şi numere de jonglerie, acrobaţie, echilibrism şi contorsionism. Trupele invitate la această ediţie a Festivalului sunt: Flylight (Timişoara), Crispus (Sibiu), Artgothica, Marcel Neuvo (Franţa), Maelle Hrikol (Franţa) şi Imre Naghy (Timişoara). „Spectacolele vor începe la ora 19, iar cele trei ore de reprezentaţii se vor încheia cu focuri de artificii. Publicul sibian este invitat să participe la acest festival unde atât cei mari, dar şi cei mici vor putea găsi ceva pe gustul lor” a explicat primarul Sibiului, Klaus Johannis.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. Me scrie

    Macar ne da ceva….aialalti…ne-au dat……flit !!!!!

    Oricum , nimeni nu e perfect !! Degeaba asteptam asta !!!

    Toti suntem si buni si rai, si cinstiti si corupti….nu-mi spune ca tu nu esti asa…..

    Paine si circ …asta dadeau si romanii, si uite ce imperiu au cladit…ca s-a ruinat…asta e altceva….

  2. eu scrie

    Ne da sasu circ si demagogie condimentate cu ceva cult al personalitatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.