Medieşenii lui Pustai a ratat exasperant, dar până la urmă au învins cu 2-1, o Craiova apatică şi lipsită de idei. Gazul a avut 10 mari ocazii de gol la poarta oltenilor. Mediaşul joacă miercuri, restanţa de la Vaslui.
Medieşenii care au mers la stadion vineri după amiază să vadă primul meci pe teren propriu al favoriţilor în noul sezon din liga 1, nu vor regreta cu siguranţă, alegerea făcută. Intraţi în teren cu dorinţa de a începe cu dreptul campionatul Gazul a presat poarta Craiovei încă din primul minut. Kubala, Pârvulescu şi mai ales Bud au ratat însă, rând pe rând deschidere scorului, portarul Lung, sau bara opunându-se golului mult dorit. De marcat până la pauză, s-a marcat, dat în poarta Gazului. Florin Costea a trimis un şut pe jos, înşelător, din interiorul careului mare, în ultimul minut al primei reprize, iar Vâtcă, prins pe picior greşit nu a reuşit să respingă mingea, care a intrat în poartă. Şi în repriza a doua tot Mediaşul a dominat jocul. Pustai a făcut două schimbări mai mult decât inspirate. Matematicianul a renunţat la bravul Pârvulescu în detrimentul omului de creaţie Dudiţă, per partea dreaptă şi apoi l-a introdus pe gazon şi pe Silvăşan. Gazul a pus presiune şi mai mare, dar Dudiţă, Bud sau Markovici nu au găsit drumul spre gol. Egalarea a venit din gheata omului care a promis că va înscrie. Brazilianul Eric l-a executat cu un şut plasat de la 20 de metri, pe Lung în minutul 75 şi a adus egalearea. Tribuna a sărit în aer două minute mai târziu, când Silvăşan a inventat o pasă superbă pentru Kubala, care după ce s-a descotorosit de Dorel Stoica, l-a înviuns pe Lung cu un şut pe jos, în dreapta acestuia, de la 7 metri. Mediaşul a controlat jocul până la final şi a reuşit să îşi treacă în cont primele puncte şi să răzbune ruşinoasa înfrângere de acum un an, când Craiova a bătut pe Muncipal cu 5-2.
[nggallery id=335]
GAZ METAN – U Craiova 2-1 (0-1)
Marcatori: Eric de Oliveira (75’), Kubala (77’) / F. Costea (45’)
Spectatori: 4.500
Gaz Metan:
Vâtcă – Marcovici (Silvăşan 66’), Hoban, Kratochvil, Marovic – Muntean, Oliveira (Buzean 78’), Todea, Kubala – Pârvulescu (Dudiţă 61’) – Bud.
Antrenor Cristi Pustai
U Craiova:
Lung – Dănănae, Găman, Stoica, Rose (Bărboianu 63’) – Prepeliţă, Dilevski, Şoavă, M. Costea (Wobay 78’) – F. Costea, Baird (Dina 70’).
Antrenor Nicolae Ungureanu.
Cartonaşe galbene: Prepeliţă (35’), Stoica (53), Lung (59’), M. Costea (73’), Vâtcă (73’), Dudiţă (89’), Silvăşan (90’)
[kaltura-widget wid=”kxn5wsdli8″ width=”400″ height=”365″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]
Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News
stiam ma…dar am zis asa aiurea…trebuia sa puna (virgula) ! bine costi desteptule…repede puneti botu :))))
gazistule tu esti prost ma baiatule.. scrie au invins cu 2-1 dupa care urmeaza litera oooooooooooo.
au invins Craiova cu 2 – 10 ?:)))