Niciun absolvent nu a fost angajat la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi.

1 129

bursaBursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu a avut loc concomitent la Sibiu şi Mediaş.

La această acţiune au participat ca invitaţi reprezentanţi ai instituţiei prefectului, inspectoratului şcolar, ai serviciilor publice deconcentrate, membrii Consiliului Consultativ al AJOFM Sibiu, reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor. Cei 850 absolvenţi participanţi (568 la Sibiu şi 282 la Mediaş) au avut de ales dintr-un număr total de 558 locuri de muncă puse la dispoziţie de către 47 agenţi economici din judeţ; la Sibiu 28 firme au oferit 281 locuri de muncă, iar la Mediaş 19 agenţi economici cu 277 posturi. Dintre persoanele intervievate 384 au fost selectate în vederea încadrării (234 la Sibiu şi 150 la Mediaş), în meserii precum inginer mecanic, agent comercial, tehnician electronist, operator montare manuală şi automată, confecţioner asamblor, agent de asigurare, lucrător comercial, ospătar, confecţioner îmbrăcăminte şi altele, urmând a ocupa un loc de muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. doar_eu scrie

    ESEC TOTAL

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.