Greva din sănătate suspendată dintr-o neînţelegere

133

Policlinica a fost plină de pacienţi
Policlinica a fost plină de pacienţi

Deşi medicii şi personalul medical din Sibiu ar fi trebuit să fie azi în grevă, aţa cum se anunţase de vineri, în spitale şi policlinici s-a lucrat normal. Motivul este o dispoziţie a DSP care ar fi fost greşit interpretată de grevişti.

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Ioan Maniţiu, în dispoziţia trimisă către spitale se cerea doar asigurarea permanenţei, pentru urgenţele medicale şi nu se spunea nimic de suspendarea grevei.

Liderul Sanitas, Dan Pirnoiu era luni dimineaţă uşor iritat de situaţie. „Toată ţara trebuie să fie azi în grevă. Am avut dimineaţă 4o de oameni care făceau grevă, apoi au început lucrul pentru că s-a transmis de la DSP o adresă că se lucrează normal. Oamenii au fost derutaţi. Dincolo de faptul că există o lipsă acută de personal, trebuia sa-i lase să iasă la grevă. Era ca şi în orice zi de sarbătoare sau nelucrătoare. Nu se lucrează normal când este grevă” a spus pre;edintele Sanitas Sibiu, Dan Pirnoiu.

Până la urmă, marea grevă spitalicească s-a fâsâit, doar cadrele medicale de la Centrul de Transfuzii respectând greva toată ziua.

„Este o interpretare gresită” spune directorul DSP, Ioan Maniţiu despre acuzele privind eşecul grevei. „Drepturile sindicale nu le poate lua nimeni. Am dat o dispozitie sa aibă grijă existe asistenţă medicală de urgenţă” a precizat Ioan Maniţiu.

wp_bannerize(animale)

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.