Un indian a câştigat marele premiu de 1000 de euro la Salonul Internaţional de Artă Fotografică Sibiu.

0 139

RO-Partha-Pal-A1-2Juriul Salonului Internaţional de Artă Fotografică Sibiu întrunit la Sibiu în perioada 1- 5 octombrie, a desemnat câştigătorii celei de-a 13-a ediţii a renumitului eveniment cultural. Marele Premiu – în valoare de 1000 euro a fost  adjudecat la secţiunea REPORTAJ de Partha Pal (India) cu imaginea Monnsoon in Kolkata.

Ca şi în ediţiile anterioare, juriul Salonului a fost format din personalităţi ale lumii fotografice naţionale şi internaţionale. Preşedintele juriului a fost domnul Yvon Piazza – EFIAP, HonFLPA (Luxemburg), Romain Nero – EFIAP, SFLPA, UPI (Luxemburg), Balási Csaba – EFIAP/b (Romania), Fred Nuss – AFIAP (Romania), Radu Stănese, (Romania). Juriul a avut o muncă titanică pentru că în concurs au fost înscrise peste 1600 de imagini fotografice din 20 de ţări. Lucrările selecţionate de juriu vor fi vernisate în data de 1 noiembrie 2009 în Sala de expoziţii a Primăriei Municipiului Sibiu. Marele Premiu – în valoare de 1000 euro a fost  adjudecat la secţiunea REPORTAJ de Partha Pal (India) cu imaginea Monnsoon in Kolkata, iar la secţiunea TEMĂ LIBERĂ – Marele Premiu i-a revenit tot unui indian – Sudip Roychoudhury cu lucrarea Morning Praier.

Celelalte premii acordate sunt după cum urmează:

Sudip-Roychoudhury-B3Secţiunea Reportaj

MEDALIA de Aur ORIZONT

Sudip Roychoudhury (India) “Fishermen”

MEDALIA de Argint ORIZONT

Roemische Heiko (Germania)  –  „Traber Line1”

MEDALIA de Bronz ORIZONT

Asis Sanyal (India)  –  „Daily Ordeal”

Secţiunea Temă Liberă

MEDALIA de Aur ORIZONT

Michiels Jan (Belgia)  –  „Doorkgk”

MEDALIA de Aur ORIZONT

Thomas Lang (SUA) – „Sailing on the sun”

MEDALIA de Argint ORIZONT

Călin Moldovan (Cluj-Napoca) – “Black & Wild”

MEDALIA de Argint ORIZONT

Jerlemar Nils Erik (Suedia)

MEDALIA de Bronz ORIZONT

Mihai Moldovan (Braşov)  –  „Agony”

MEDALIA de Bronz ORIZONT

Andreea Retinschi (Bucureşti)

Placheta „ Gheorghe Lăzăroiu“

Thomas Lang (SUA) – „Horse Drive 08-02”

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...