Ora de Sibiu
Știri in direct
Conti 1

Încep lucrări pe strada Ţiglari şi Râului. Refaceri finalizate pe 25 de străzi din Sibiu.

Municipalitatea anunţă că în zilele viitoare vor fi demarate alte câteva lucrări care vor duce la modificări în traficul din Sibiu.

103

lucrari xenopolMunicipalitatea anunţă că în zilele viitoare vor fi demarate alte câteva lucrări care vor duce la modificări în traficul din Sibiu.


Prima dintre ele va avea loc joi,  pe strada Râului, şi va fi realizată de SC DPC SA. Circulaţia va fi deviată pentru realizarea unei traversări timp de câteva ore, pe strada Distribuţiei, şi se va relua în condiţii normale de la ora 14.00, în aceeaşi zi.  A doua lucrare va fi realizată pe strada Ţiglari de firma Sistem Yapi. Pe această stradă se va lucra începând din 9 octombrie la introducerea reţelei de canalizare, lucrare realizată în cadrul programului ISPA. Lucrările vor fi realizate pe tronsoane, până la mijlocul lunii decembrie, iar circulaţia va fi permisă în regim de şantier. SC COMTRAM SA va lucra în zona intersecţiei străzilor Reconstrucţiei – Lemnelor – Pedagogilor pentru finalizarea amenajării acesteia. În perioada lucrărilor (8 – 15 octombrie) circulaţia pe strada Lemnelor se va realiza în regim de sens unic.

Asflat nou pe străzile reparate

În ultima săptămână SC DPC SA a intervenit la refaceri cu 2 echipe de lucru şi a fost refăcut asfaltul în urma intervenţiilor pe aproximativ 25 de străzi. Cele mai importante refaceri, din punctul de vedere al tranzitului pe respectivele străzi sunt: I. Neculce, Calea Cisnădiei, Gării, Rennes, Şcoala de Înot, Macaralei şi Strungului. De asemenea, întrun stadiu avansat sunt şi lucrările de refacere pe străzile Treboniu Laurian şi Alba Iulia.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...