Tursib-ul are de luni un call center la dispoziţia sibienilor

0 134

autobuzSibienii care vor să afle cum circulă din 15 noiembrie autobuzele Tursib-ului pot să sune de dimineaţa până seara la un număr special înfiinţat de Primărie.

Pentru o cât mai bună informare a publicului cu privire la noile trasee Tursib care vor intra în vigoare din data de 15 noiembrie, Tursib pune la dispoziţia cetăţenilor un „call center” pe numărul de telefon 0800 800 586 care va funcţiona din data de 1 noiembrie de luni până vineri, între orele 7 şi 22. La acest număr de telefon, publicul poate afla informaţii cu privire la traseele pe care le pot folosi pentru a ajunge la locul de muncă, la şcoală sau în zonele de cumpărături. De asemenea, la acest numărul de telefon vor putea afla informaţii despre noul sistem de tarifare ce va fi introdus începând din data de 15 noiembrie – abonamentul unic. „Pe lângă acest important instrument de informare, societatea de transport public în comun continuă campania de informare în oraş. Cetăţenii pot afla informaţii cu privire la noile trasee Tursib din afişele amplasate în oraş, prin intermediul plăcuţelor amplasate în staţii, prin pliantele distribuite de reprezentanţii societăţii, prin intermediul site-ului www.tursib.ro sau prin caravana „Noul Tursib” care staţionează în diverse puncte din oraş” a explicat primarul Klaus Johannis.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.