geoana si herrPreşedintele PSD-ului merge de dimineaţă la Mediaş, iar după amiaza o petrece alături de primarul Sibiului urmând ca seara să ia cina cu afacerişti sibieni.

Candidatul PSD-ului pentru funcţia de preşedinte al României, la alegerile prezidenţiale din această lună, vine joi în judeţul Sibiu. Mircea Geoană merge la ora 14.00 să participe la Mediaş, în Sala Automecanica, la lansarea în cursa pentru primăria urbei de pe Târnava Mare, a candidatului Fănel Mandea. După două ore, Geoană se va pune la taclale cu primarul Sibiului, Kluas Iohannis, în biroul acestuia, cu vedere către Piaţa Mare, după care cei doi îşi vor da cu părerea într-o conferinţă de presă. Ziua de joi se încheie cu cină relaxantă între 18.15 şi 20.30 alături de oameni de afaceri din Sibiu în frumosul restaurant românesc de la Hotel Hilton, acolo unde presa are voie timp de 20 de minute să imortalizeze pe Geoană în timp ce se va saluta cordial sau amical cu oamenii cei mai înstăriţi din urbea de pe Cibin.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns