Două microbuze s-au făcut praf pe drumul dintre Sibiu şi Agnita, între Cornăţel şi intrarea spre Hosman. Deşi impactul a fost atît de violent încât a declanşat airbag-urile ambelor microbuze, nu a fost nimeni grav rănit.

VIDEO: Ciocnire între două microbuze între Sibiu şi Agnita

Una dintre cauzele accidentului, pe lângă viteză şi neatenţia, este şi drumul aflat în reabilitare şi nesemnalizat suficient Una dintre maşini era condusă regulamentar de o sibiancă, abia trecuse de zona de lucrări când s-a trezit în faţă cu un alt microbuz. Şoferul acestuia s-a trezit în vârf de pantă cu un şir de maşini, care opreau la semnalul omului-semafor pus să dirijeze circulaţia, şi a încercat să evite impactul cu prima din faţa lui. A intrat pe contrasens şi s-a produs nenorocirea soldată doar cu pagube materiale şi ceva zgârieturi pe fruntea şoferului vinovat, căruia i s-a spart parbrizul.

Cele trei ambulanţe plecate la locul accidentului au revenit fără pacienţi pentru că nimeni nu a vrut să meargă la spital.[nggallery id=437]

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. NOI VREM RESPECT!?, DAR SE PARE CA AVEM PARTE NUMAI DE EXPERIENTE

    ORIPILANTE, CARE ATACA GROSOLAN ORICE FARAMA DE BUN-SIMT SI DE

    RESPECT PENTRU OAMENI IN PRIMUL RAND SI PENTRU BANII PUBLICI.

    Au inceput de doua luni lucrarile (BATJOCURA ) la drumul Sibiu –

    Agnita, iar partea oripilanta consta in faptul ca au ras tot

    asfaltul pe o portiune de 15 km ( intre Daia si Hosman ) pe TOATA

    latimea drumului , sunt niste gropi infernale, si parca asta nu ar

    fi de ajuns mai trebuie sa ocolesti si utilajele stationate si

    gramezile de pietre.
    Cei care trebuie sa facem naveta cu copii la scoala si la servici

    zi de zi, pe drumul Sibiu Agnita, suntem ( „DOAR” CATEVA MII DE OAMENI)batjocoriti in ultimul hal, nu va mai spun in ce hal au ajuns masinile noastre, cursele regulate au intarzieri. Iar

    administratorul drumului ( Consiliul Judetean Sibiu), in urma

    sesizarii noastre (telefonice) un „Sef de la intretinere drumuri”

    ne-a raspuns sec ” Sa va bucurati ca va facem druumuuul!!!!, daca

    nu va convine il inchidem pana e gata”.
    trebuie sa mergi cu capul aplecat pe portiunile unde au pus

    piatra, de frica sa nu cumva sa ne mai sara vreo piatra in geam,

    care poate de data il va sparge, ca celelalte au lasat doar urme pe

    parbriz .
    In orice tara Europeana (civilizata )nu ar fi permis asa ceva.

    DAR NOI ACCEPTAM (????) iar ei se multumesc sa puna indicatoare ,

    care oricum nu corespund cu realitatea, sunt portiuni unde ei zic

    ca limita de viteza e 40 km/h , dar cu viteza asta merg numai cei

    care conduc masinile altora ( Firmelor la care lucreaza ), nu ale

    lor, pentru ca restul nu pot merge cu mai mult de 20 km/h, ( Puteti

    verifica ce spun, chiar va rog.)
    Asteptam bucurosi aceste lucrari, dar …., cum ar fi si

    normal, eram pregatiti pentru semafoare, pentru trafic cu drum

    ingustat pe anumite portiuni,( max. 1 -2 km ) ” Dar nu la bataia

    asta de joc”.
    As dorii sa faceti un apel si la firmele care fac transport

    persoane si marfuri si distributie alimente in zona , sa-si ia

    adio de la masinile pe care le trimit in zona , Sau sa le spuneti

    ca-si pot lua altele noi noute ( Off road? ), daca-i dau in

    judecata pe cei direct raspunzatori. Cu sigurata soferii uita sa

    spuna ca poate isi pierd rabdarea sa faca slalomuri inutile printre

    gropi si trec direct la salturi si sarituri cu masinile, ca la

    rodeo.

    Iar in legatura cu faptul ca acest drum trebuia (sau mai trebuie?)

    sa fie o legatura cu autostrada la Cincu, cel putin asa ceva am

    citit prin ziare, ca era mentionat in studiul de fezabilitate,

    pentru obtinera finantarii, si ca ar fi nevoie ca acest drum sa

    fie largit la 3- 4 benzi pe anumite portiuni unde aceasta este

    posibil, Ei bine pe aceasta portiune descrisa mai sus ( de 15 km

    ), nici nu poate fi vorba de 3-4 benzi, ba mai mult, calitatea lasa

    la greu de dorit, este adevarat ca nu sunt de specialitate , dar nu

    trebuie sa fi specialist ca sa vezi pe margini in loc de

    consolidarea unui drum in care se investeste enorm, se sapa un sant

    cam de 50 cm latime, si cel mult 60 cm adancime, in care se arunca

    niste spartura de asfalt vechi, iar deasupra se aseaza (presara)

    cam 10 cm de balast , si bine-inteles ca peste se va turna asfaltul

    NOU, numai ca dupa un an ne vom mira de ce este drumul denivelat?

    pentru ca abia a fost facut .
    Stiti ce este cel mai grav? faptul ca, chiar pe aceste portiuni

    (margini) circula de obicei oameni cu biciclete, copii tineri cu

    scutere ( vin turisti multi cu biciclete in timpul verii , chiar

    domnul K. Johannis obisnuia pana acum 1 an sau 2, sa se plimbe cu

    bicicleta pe acest drum, dar PACAT ca a renuntat ), iar rezultatul

    va fi dezastruos.
    Sa nu uitam ca in 2007 un motociclist a murit pe dealul Daii, dar

    nimeni nu a zis nimic referitor la aceste denivelari, oare numai eu

    le observ???, chiar nu mai deranjeaza nimeni ? Numai pe mine?, Ma

    intreb atunci , oare nu cumva am murit si eu odata cu acel

    motociclist si am ramas cu aceasta frustrare?
    Ok , am rabdat pana acum in speranta ca se va face un drum NOU si

    nu are rost sa se carpeasca iar si iar, dar ajung la concluzia ca

    nu este nici o diferenta pentru cei care il vor utiliza, diferenta

    probabil se vede numai in unele conturi.
    Nu vreau sa judec pe nimeni, poate nu am vorbit la telefon cu cine

    trebuia la Consiliul Judetean , poate ca cei care au castigat

    licitatia nici nu au habar de ce se intampla, oricum, nu stiu care

    sunt firmele, nici nu vreau sa stiu, stiu doar ca aceste firme sunt

    din sibiu si de asta sunt cel mai dezamagita .
    Am intrebat azi un nevinovat muncitor ,( pentru ca la la 15 km/ h

    poti sa povestesti lejer ) daca avem speranta anul acesta la asfalt

    , si mia raspuns ca s-ar putea , pe o portiune va fi, dar nu stie

    cat 1-2 sau 5 km, dar oricum si asa va fi numai un strat de

    asfalt, de unde am dedus ca trebuie sa fie doua, dar oare la

    primavara al doilea strat de asfalt va mai face aderenta cu primul

    dupa nisipul si sarea de peste iarna?, sau se va renunta si la

    acesta sa nu strice PRIMUL strat de asfalt? NU MAI INTELEG NIMIC ,

    Acum ne-a mai ramas doar sa ne rugam ca incalzirea glogala sa se

    produca cat mai repede, ca de mai vine si zapada si inghetul,

    ajunge si Agnita municipiu, pentru ca la Sibiu mai mergem pe net

    cel mult.
    Ma intreb ce zic turistii ademeniti pe la marile targuri de

    turism din EU sa viziteze sibiul si cetatile de pe valea

    Hartibaciului, aflate intr-un peisaj mirific? . Dar nu conteaza

    poate totusi se hotarasc sa nu mai vina, sa nu ne mai deranjeze, sa

    se duca la Brasov, la Birtan, la Sighisoara,etc.
    Eeeeeeee asta e culmea sa ne deranjeze pe noi turistii!!! Asta e

    prea mult…, apoi …poate ne dezvoltam si noi prea mult… , ne

    trimitem copii la scoli in oras, in loc sa ramanem prosti , pe

    cine ar mai manipula ? Trebuie sa ne fie frica sa fim umili, sa ne

    cerem scuze, sa tacem, sa credem orice , si sa multumim atunci cand

    suntem iertati, si ca nu suntem batuti atunci cand cerem chiar

    putinul ” RESPECT”.