camionŞoferul autocamionului de la care o roată a sărit şi l-a lovit în cap pe un bărbat de 35 ani, este cercetat pentru ucidere din culpă şi neglijenţă, pentru că nu a verificat maşina înainte de a pleca în cursă. Camionul era supraîncărcat.

Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român a stabilit că autocamionul avea peste opt tone în plus faţă de cât prevede legea, iar şoferul a fost sancţionat cu amendă în acest sens. Până acum, anchetatorii au stabilit că vinovat este şoferul care a permis încărcarea maşinii peste masa maximă admisă. Şoferul camionului este cercetat atât pentru neglijenţă, cât şi pentru ucidere din culpă. Un angajat al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi aflat în timpul serviciului a murit, joi, după ce a fost lovit de roata desprinsă de la un camion în mers, accidentul petrecându-se pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu.Bărbatul aduna gunoiul de pe marginea şoselei dintre localităţile Miercurea Sibiului şi Sebeş, când a fost lovit de o roată desprinsă de la un camion încărcat cu lemne.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns