GALERIE FOTO:Crucea Roşie a distribuit alimente în Avrig, Mârşa şi Bradu

1 205

DSCF8665Crucea Roşie Sibiu a efectuat zilele trecute a treia acţiune de distribuţie de alimente din cadrul Băncii de Alimente, proiect implementat în judeţul Sibiu cu ajutorul hypermaketului Carrefour.

14 voluntari de la Crucea Roşie au ajuns ieri în Avrig, Mârşa şi Bradu pentru a distribui alimente familiilor defavorizate din aceste localităţi. Cazurile întâlnite ieri sunt cele mai grave descoperite până acum de Crucea Roşie în cadrul programului Banca de Alimente. „Familiile unde am ajuns ieri se confruntă cu cele mai grave situaţii pe care le-am întâlnit până acum în acţiunile Băncii de Alimente. Am găsit persoane cu handicap grav, cu demenţă, copii care erau lasaţi în grija bunicilor, mame singure cu mulţi copii în îngrijire şi fără nicio sursă de venit. În localitatea Bradu am fost foarte emoţionaţi de o femeie în vârstă care locuia împreună cu nepotul ei într-o cameră de 4 mp. Copilul este în clasa a V-a, foarte bine educat şi foarte respectuos. Femeia a început sa plangă de bucurie atunci când ne-a văzut şi ne-a mulţumit pentru alimentele de care avea mare nevoie”, a declarat Cristina Bîzu, asistent social şi coordonator de programe Crucea Roşie. Banca de Alimente reprezintă o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Proiectul presupune colectarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roșii prin donații și/sau sponsorizări, stocarea și distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din Sibiu și din județ. De la începutul proiectului în Sibiu, Crucea Roşie şi Carrefour au colectat peste 1.200 de kg de alimente neperisabile destinate persoanelor vulnerabile din judeţul Sibiu.[nggallery id=440]

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. Dani scrie

    Asta este Romania profunda, care nu se vede de la Palatul Parlamentului. Romania saraca, medievala, in coasta Europei moderne…Rusine tuturor conducatorilor din 1948 pana in 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.