Banca de Alimente a ajuns la Biertan, Copşa Mare şi Richiş

0 168

DSC 9321Crucea Roşie Sibiu a distribuit o nouăserie de ajutoare din Banca de Alimente. Voluntarii au ajuns cu pachete de aproximativ 15 kg de alimente la 54 de familii din Biertan, Copşa Mare şi Richiş.

În total, o tonă de alimente au fost distribuite în weekend. „Am găsit multe familii care trăiau în case dărăpănate şi afectate serios de inundaţiile de vara trecută. Am observat însă că era cald în case, ceea ce e un lucru bun. În Biertan, locuitorii care primesc ajutoare sociale de la primărie prestează câteva ore de muncă în folosul comunităţii, în schimbul acestui ajutor”, a declarat Raluca Morar, director Crucea Roşie Sibiu.

Banca de Alimente reprezintă o soluţie imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Proiectul presupune colectarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roşii prin donaţii sau sponsorizări, stocarea şi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din Sibiu şi din judeţ. De la începutul proiectului în Sibiu, Crucea Roşie împreună cu magazinele Carrefour şi Real au colectat aproximativ 3.000 de kg de alimente neperisabile.

[nggallery id=492]

Câţiva membri ai Clubului de Aur au însoţit şi au ajutat voluntarii de la Crucea Roşie în acţiunea de vineri. Clubul de Aur este un club de socializare din cadrul Crucii Roşii care are ca scop reducerea sentimentelor de inutilitate şi de singurătate ale membrilor săi şi implicarea acestora în acţiunile de voluntariat ale Crucii Roşii. Din Clubul de Aur fac parte persoane vârstnice, ieşite din câmpul muncii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...