În plin cod galben de ger, zeci de negustori și crescători de cai din toată ţara s-au fălit cu cele mai frumoase  exemplare la Sibiu.

imgp0725Oameni căliţi, crescătorii de cai au răspuns invitaţiei organizatorilor sibieni și sâmbătă  dimineaţă la ora 9 fix, pe poarta stadionului Voința au început să intre una după alta maşinile pline cu cai.

La Sibiu au venit  crescători de cai de la sute de kilometri distanţă, din Mureş, Suceava, Bistriţa sau Prahova cu rase cum ar fi Percheron, Semigrei Ardeneşti, Belgieni sau Lipițani şi Ponei Pilto. Cei peste 200 de cai care au umplut stadionul valorau în total circa 2 milioane de euro, la o medie de 10.000 de euro pe exemplar. Cei mai admirați au fost doi armăsari Friesians, o rasă de cai originari din regiunea olandeză Friesland, care costă chiar și 50.000 de euro.

[nggallery id=494]

Cei doi armăsari negri sunt proaspăt veniți în România, aduși de un negustor de cai din Brașov. „De două luni îi am și i-am adus din Olanda cu 30.000 de euro bucata. O să-i vând mai departe” spunea Răzvan Costadi.

Pentru copiii care au vizitat expoziția cu părinții, cea mai mare atracție au fost poneii. Tiberiu Râpa, un un sibian  de 12 ani, are doi ponei, iar cel mai drag îi este Corbu, un căluț negru în vârstă de doi ani, nu mai mare de 1 metru. „Este foarte cuminte și ascultător. O mie de euro costă, dar nu-l vând. L-am adus doar să-l arăt” îl lăuda sibianul.

Spre sfârșitul târgului, mare parte dintre negustori erau încălziți bine de rachiurile cu care s-au alimentat ca să biruie frigul.

Următorul târg de acest gen va fi organizat în primvară/vară.[nggallery id=496]

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

7 Commentarii

Comentariu

  1. ma cum pot sa cumpar si eu col de la sibiu am auzit ca sunt targuri sunt pe anumite date ?
    va rog sa imi raspundeti si mie

  2. salutare .cine are idee cand va fii urmatorul targ va rog anuntati-ma pe maiil stima!

  3. urmatorul targ in perioada asta e pe 4 iunie si 25 iunie 😉 urmatoarea expozitie prin vara

  4. cip ai grija ce vorbesti…tu nici nu stii cum e sa ingrijesti un cal si mai si vb pe deasupra 😉 fraiere