ouaÎn perioada 26 martie – 6 aprilie, Sibiul va găzdui prima ediţie a Târgului de Paşte ce va fi amenajat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în fața clădirii Romtelecom. Târgul va fi deschis vizitatorilor zilnic între orele 10 şi 19.

Sibieniivor avea puse la dispoziţie spre vânzare de comercianţi din diferite colţuri ale ţări: ouă încondeiate, ceramică decorativă, jucării, obiecte de artă, coșuri pentru ouă, produse hand made, decorațiuni florale, dulciuri și obiecte religioase. Ambasada Austriei va fi şi ea prezentă cu un stand la acest târg, încasările urmând să fie folosite pentru sprijinirea proiectelor sociale din România. “Cred că sibienii vor aprecia şi acest târg, aşa cum au apreciat cele patru ediţii ale Târgului de Crăciun de până acum. Anul acesta sărbătoarea pascală coincide ca dată şi pentru credincioşii ortodocşi şi pentru cei catolici, reformaţi şi luterani şi de aceea cred că târgul este cu atât mai mult binevenit” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Comentariul meu

Lasă un răspuns