VIDEO: Românii au făcut senzaţie la Inferno Austria – Ischgl, Tirol 2010

0 428

imagine din timpul competitieiŞase concurenţi români printre care şi sibianul Sebastian Barbu au participat la cel mai spectaculos concurs de freeride, Inferno Ischgl, Tirol, desfăşurat în 27 martie, în Austria.

Inferno este deja la cea de-a 10-a ediţie. Ultimele cinci s-au desfăşurat în staţiunea Ischgl din munţii Tirol. În urmă cu trei săptămâni, concurenţi români s-au întrecut la Inferno România, concurs desfăşurat la Bâlea Lac, pentru titlul de campion al acestei spectaculoase curse de freeride, la patru categorii, schi/snowboard, femei/bărbaţi. Fiecare câştigător a primit un wild-card pentru a participa la cursa din Austria care a avut loc weekendul trecut pe pârtiile din Tirol.

În total, şase români au participat la această spectaculoasă cursă. În total, pe pârtiile din Ischgl au concurat peste 90 de concurenţi, majoritatea la clasa snowboard bărbaţi. Cei mai mulţi dintre ei au venit din Germania şi Austria. Trei dintre cei şase români au concurat la clasa schi bărbaţi, sibianul Sebastian Barbu şi ciucanii Lorent Gyorgy şi Nyegre Ferenc. Diana Voinescu pe podiumul de premiereSibianca Diana Voinescu a luat startul la clasa snowboard femei în timp ce clujenii Cătălin Rotariu şi Răzvan Dumitrache s-au întrecut cu cei mai buni snowboarderi din Europa pe pantele abrupte din Tirol. Sebastian Barbu a ocupat la finalul cursei locul IV la clasa în care a concurat în timp ce Diana Voinescu s-a clasat şi mai bine, pe locul II la snowboard fete. „Am fost la Inferno la Bâlea, am câştigat acolo şi am venit cu echipa şi la Ischgl. Spre surprinderea mea am luat locul II, atmosfera şi zăpada sunt excelente, ne-am simţit nemaipomenit de bine. Mulţumim din suflet organizatorilor”, a spus Diana Voinescu la finalul cursei din Austria.

Vreme superbă, condiţii bune

Concurenţii s-au bucurat de o vreme superbă în Austria. Chiar în seara dinaintea concursului a nins abundent. Cei 15-20 de centimetri de zăpadă aşternuţi peste noapte pe pârtie au făcut concursul şi mai spectaculos. Organizatorii au pregătit cursa până în cel mai mic amănunt. Toţi concurenţii au fost dotaţi cu pieps-uri, transceivere utile în cazul unei avalanşe. Diana Voinescu si Sebastian BarbuDe asemenea, un elicopter a fost permanent la dispoziţie pentru a putea interveni în cazul unui accident. Inferno este un concurs organizat Martin Freinademetz, multiplu campion mondial şi european la snowboard.

Staţiune cu peste 100 de pârtii

Inferno Austria se organizează de cinci ani încoace în staţiunea Ischgl, una dintre cele mai cunoscute staţiuni de schi din Austria. Cu peste 100 de kilometri de pârtii, Ischgl este considerată „Ibiza montană” a Europei. Staţiunea este recunoscută în întreaga lume pentru petrecerile şi concertele nemaipomenite ce au loc acolo, fiind una dintre cele mai vizitate staţiuni din munţii Tirol.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.