Cinci polițiști de la Poliția Rutieră anchetați pentru neglijență în serviciu

0 83

foto 022În urma verificărilor efectuate la I.P.J. Sibiu, dispuse de către conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române referitoare la semnalarea unor nereguli de către mai mulţi poliţişti rutieri, s-a constatat că aspectele sesizate nu se confirmă. Astfel, nu a fost identificată o „normă de amenzi”, care să fi fost impusă agenţilor de poliţie rutieră.
Comisia formată din ofiţeri din cadrul Direcţiei Control Intern şi Direcţiei Rutiere a constatat că, modalitatea de evaluare a poliţiştilor rutieri, la nivel local, a fost realizată neunitar, fapt ce a permis crearea unei percepţii negative privind cuantificarea activităţilor desfăşurate. Totodată, din verificări a reieşit că o parte din dispoziţiile transmise de către factori de conducere ai inspectoratului de poliţie au fost interpretate eronat, pe fondul neurmăririi de către aceştia a modului de punere în aplicare a sarcinilor dispuse. Controlul desfăşurat a vizat, de asemenea, şi aspecte privind activitatea profesională a poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul Rutier. ”Întrucât au fost constatate o serie de disfuncţionalităţi, atât în ce priveşte activitatea poliţiştilor rutieri, cât şi pe linia aplicării managementului la structura rutieră, conducerea I.G.P.R. a dispus declanşarea procedurii cercetării prealabile pentru „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege” faţă de cinci poliţişti (doi ofiţeri, din care unul cu funcţie de conducere şi trei agenţi) şi atenţionarea altor doi (ofiţeri cu funcţie de conducere) pentru superficialitate în activitatea de control” se arată într-un comunicat al IGPR. Totodată, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. va elabora un program de măsuri pentru remedierea neajunsurilor constatate, urmând ca, ulterior, să efectueze o nouă evaluare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.