Echipa Artboutique şi Muzeul Naţional Brukenthal organizează cea de a doua ediţie de expoziţiei cu vânzare „Artboutique“, un eveniment special creat, încă de la prima ediţie, pentru admiratorii şi creatorii de obiecte confecţionate manual.
Expoziţia se va deschide vineri, 30 aprilie, ora 09.00, în Sala Multimedia a Casei Albastre, de la nr. 5 din Piaţa Mare şi va aduna aproximativ de 30 de meşteri dibaci, gata să întâmpine toate gusturile vizitatorilor. Programul de vizitare al expoziţiei este între orele 09.00 şi 18.00, de vineri 30 aprilie până duminică, 2 mai 2010.
Casa Albastră se află lângă Palatul Brukenthal, datează din secolul XV. Denumirea de „Casa albastră a oraşului” datează din anul 1819. Între 1858-1862 a fost sediul Societăţii de Ştiinte Naturale, la mijlocul sec. XIX aici a funcţionat magazinul de confecţii „La ducele de Reichstadt” şi Academia de Drept.
Artişti din şapte oraşe
Dacă prima ediţie s-a desfăşurat în Turnul Sfatului, monument istoric al Sibiului, acum se va desfăşura tot într-un monument istoric, dar unul „emblematic“ în adevăratul sens al cuvântului, vechea stemă a Sibiului aflându-se pe faţada clădirii. Vestitorii primăverii s-au deplasat la Sibiu din toate colţurile României. Săpunurile delicioase din scorţisoară, măr sau miere, uleiurile şi unturile de corp vin tocmai de la mare, hăinuţe fermecate din Cisnădie şi Timişoara, gentuţe, cerceluşi şi alte accesorii vestimentare din Sibiu, Braşov, Satu Mare, Cluj, Craiova, ceainice şi căniţe zâmbitoare din Braşov şi Timişoara.