copilÎn cursul zilei de ieri, 27 aprilie, Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată de către Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Mediaş cu privire la faptul că la această unitate a fost transportat cu Ambulanţa un minor în vârstă de 1 an şi 6 luni care prezintă leziuni corporale în urma unei agresiuni fizice.

La faţa locului s-a deplasat un poliţist din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Mediaş care, din primele verificări, a stabilit faptul că minorul a fost adus la Spiial împreună cu mama sa, Z. Ionela, în vârstă de 22 de ani, domiciliată fără forme legale în localitatea Valchid, judeţul Sibiu.”Conform relatării acesteia a rezultat că în cursul zilei de 26.04.2010, în jurul orei 1000, aflându-se la reşedinta din localitatea Valchid, concubinul ei P.Ioan, i-a agresat fizic copilul în vârstă de 1 an si 6 luni, lovindu-l cu o nuieluşă peste corp, iritat fiind de plânsetele acestuia. S-a mai stabilit că agresorul nu este tatăl natural al minorului”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilitii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând a fi efectuată încadrarea juridică în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate minorului.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns