tatuaj realizat de jamesCea de-a doua ediţie a Transilvania Tattoo Expo începe vineri, 28 mai. Singura convenţie internaţională de tatuaje din România se desfăşoară în Sala Transilvania din Sibiu şi va dura trei zile.

Pentru ediţia din acest an, la Sibiu vor sosi artişti reprezentativi de pe toate continentele, în total, peste 50 de artişti în desenul pe piele. James este cel mai reprezentativ produs al şcolii de tatuaj din Ungaria, de unde provin unii dintre cei mai celebri tatuatori din lume. Specializat pe stilul realistic, el este unul dintre puţinii din lume care au capacitatea să transpună pe piele orice fel de imagine, de la fotografia unei persoane până la scene complexe cu multe personaje sau peisaje subacvatice care par ca prind viaţă folosindu-se de anatomia şi mişcarea corpului. Takami aduce din Ţara Soarelui Răsare cultura samurailor prin îmbinarea armonioasă a elementelor şi tehnicilor tradiţionale vechi de mii de ani cu temele  moderne. A fost premiat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, cum ar fi cele de la Londra şi Milano, unde participă doar artişti de elită.

Americanii vin la festival

Ovidiu este unul dintre cei mai valoroşi artişti sibieni. E în căutarea unui loc pe scena celor mari şi se străduie să creeze în România o comunitate de artişti care să reprezinte ţara cu succes la festivalurile din lume. A adus României 7 premii internaţionale iar următorul său proiect este lansarea primei reviste de gen din România. Fat – Iker Ruiz Amiano este un tânăr ambiţios care lucrează “on the road”, din festival în festival şi din studio în studio. Premiat în mai toate festivalurile mari din lume lucrările sale sunt prezente pe prima pagină în toate publicaţiile de gen. El este promotorul unui stil care redă pe piele elemente grafice combinate în contrast cu elemente picturale de o foarte mare acurateţe. Mike Skiver este o legendă vie, un Elvis Presley al tatuatorilor. A fost prezent la primele convenţii din SUA şi mai apoi la mai toate evenimentele din Europa. Este unul dintre puţinii care a trăit întreaga istorie a acestei arte. Mike este o adevărată enciclopedie a tot ceea ce înseamnă tatuaj. A deschis în State un muzeu de maşini de tatuat.

Elevii de la Arte la festival

Ediţia din acest an a Transilvania Tattoo Expo aduce o nouă premieră. Un grup de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu vor participa într-un proiect de art fusion, împreună cu body-paint-eri pentru crearea unei lucrări nemaivăzute în România, o surpriză pentru vizitatorii sibieni.

Festivalul începe în 28 mai iar accesul se face pe bază de bilet. Preţul biletului pentru o zi este de 15 lei iar al unui abonament pe 3 zile este de 30 de lei. Pentru sibieni este o ocazie unică de a îşi imprima pe piele desene realizate de unii dintre cei mai valoroşi artişti din lume la preţuri mult mai mici decât cele obişnuite.

Concerte la festival

Patru trupe vor face atmosferă în Sala Transilvania. Koffin Kats (USA), Truda (RO), Cowboy and Corpse (UK) şi Trooper (RO) şi-au anunţat prezenţa la cea de-a doua ediţie a Transilvania Tattoo Expo. În cadrul festivalului va fi lansat şi primul număr al revistei Tattoo Age, prima revistă destinată tatuajelor din România, care va prezenta o parte dintre cei mai buni artişti din ţară.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns