fbpx

Primarii din România s-au reunit la Cisnădie şi sunt speriaţi de preluarea spitalelor

0 97

AOR 2Conducerea Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), reunită vineri, la Cisnădie, în cadrul Consiliului Director, solicită guvernului alocarea de fonduri necesare descentralizării spitalelor.

Preşedintele AOR, primarul oraşului Sălişte (judeţul Sibiu), Teodor Banciu, împreună cu ceilalţi 18 primari prezenţi la reuniunea de la Cisnădie, vor discuta problemele descentralizării vineri, de la orele 19.00, cu ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. ” Vom discuta cu ministrul Sănătăţii. Noi nu spunem să nu se transfere spitalele la primării, ci să se asigure finanţarea. Vrem asigurarea banilor pentru salarii, medicamente, utilităţi, ca aceste spitale să asigure condiţii bune. (…)Cine va plăti datoriile spitalelor ? Trebuie să ni se dea o unitate chiar şi cu probleme, dar fără datorii. Dacă ni s-a dat spitalul, acel buget al lui să se transfere, rămânând ca noi să punem diferenţa”, a declarat preşedintele AOR, primarul Teodor Banciu, în cadrul conferinţei de presă.

Acesta atrage atenţia că vor exista primării care nu vor putea prelua spitalele, din cauza crizei financiare. Preşedintele AOR propune guvernului să oblige Casa de Asigurări să achite datoriile către spitale, măsură care ar putea ajuta la însănătoşirea sistemului de sănătate.

”Casa de Asigurări de Sănătate are datorii către spitale. Casa să fie obligată să plătească banii într-un anumit termen. (…) Nu vom refuza să preluăm spitalele, dar să nu ni se dea cu datorii. S-ar putea în ţară să existe comuităţi care să nu poată susţine aceste cheltuieli”, a mai precizat preşedintele AOR.

Faliment la Aninoasa

Prezenţi la conferinţa de presă, cei şapte vicepreşedinţi ai AOR, primari ai diverselor oraşe din ţară, au tras un semnal de alarmă, atrăgând atenţia asupra situaţiei de criză din comunităţile din România. Astfel, primăria Aninoasa este aproape de faliment, pentru că administraţie publică locală a acumulat ”datorii nu din plata salariilor, din ci din lucrări efectuate deja”. Vicepreşdintele AOR, primarul oraşului Ţăndărei, Vasile Sava a declarat vineri, că, ” mulţi primari din oraşe mici şi comune nu au bani să plătească costul iluminatului public. România este în beznă. ”  Ca o concluzie a discuţiilor purtate la Consiliul Director, doar 40 la sută din proiectele propuse de primarii, membrii ai AOR, au fost aprobate de guvernanţi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.