Începând de săptămâna trecută, şase elevi ai Şcolii Militare de Jandarmi Drăgăşani şi unul de la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, din anul II de studiu (două fete şi patru băieţi) se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu pentru desfăşurarea ultimului stagiu de practică prevăzut în programa de învăţământ.
Cei şase au fost repartizaţi să-şi pună în practică noţiunile teoretice dobândite in timpul orelor de curs în misiuni de ordine şi siguranţă publică pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele activităţii de jandarm. Ei vor fi îndrumaţi în perioada stagiului de practică de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională. „Este de menţionat faptul că dintre cei 6 elevi – jandarmi, o elevă este originară de pe meleaguri sibiene, a fost selecţionată şi recrutată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu, iar la absolvirea şcolii, care va fi în această vară pe lângă aceasta încă trei jandarmi şi-au exprimat dorinţa să fie încadraţi în unitatea noastră”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei din Sibiu.
37 de elevi sibieni înscrişi la examene
În cursul campaniei de recrutare de anul acesta, a candidaţilor pentru instituţiile de învăţământ din M.A.I., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu a întocmit 37 de dosare de candidat pentru băieţi şi 6 dosare pentru fete conform opţiunilor acestora de a susţine examen la: Academia de Poliţie „Al I Cuza” Bucureşti (13 băieţi, 3 fete), Şcoala Militară de Jandarmi Drăgăşani (21 băieţi şi 2 fete), Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni (1 băiat), Academia Forţelor Terestre Sibiu (o fată), Academia Forţelor Aeriene Braşov (2 băieţi).