Familie din Oradea prinsă de furtună în pădure la Păltiniş şi salvată de jandarmi

0 124

jandarmi2Trei persoane au fost ajutate de Jandarmii montani după ce au rămas izolate în pădure, pe timp de furtună, la aproximativ 5 km, pe traseul turistic Păltiniş – Şanta.

În data de 16.06.2010, în jurul orei 21.00, lucrătorii Postului de Jandarmi Montan Păltiniş au fost sesizaţi de către personalul Hotelului Perla Păltiniş că din cauza condiţiilor meteo (descărcări electrice, ploaie însoţită de grindină, vânt puternic) o familie formată din trei membri au rămas izolaţi pe traseul turistic Păltiniş – Şanta. Patrula montană formată din plt. Nuţu Alexandru şi elev sergent David Laura, s-au deplasat pe traseul indicat pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor şi acordarea sprijinului persoanelor implicate. Jandarmii au identificat persoanele izolate şi le-au însoţit, înapoi în staţiune, la hotel fără a se înregistra persoane rănite sau pagube materiale.

Familie aflată în concediu

Cei doi părinţi cu vârste cuprinse între 50-55 de ani din mun. Oradea şi fiul acestora în vârstă de 12 ani din mun. Bucureşti au susţinut că  se află în concediu de odihnă şi intenţionau să se deplaseze în plimbare, pentru recreere pe traseele montane din staţiunea Păltiniş. „Atragem atenţia turiştilor să se informeze asupra drumului de parcurs, starea vremii pe munte şi să îşi asigure măsuri elementare specifice pentru deplasarea pe munte. În situaţii de urgenţă pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, spune Alex Costea de la Jandarmeria Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.