Au început zilele culturii populare vâlcene la Muzeul Astra

0 167

Foto: sibiul.ro
Foto: sibiul.ro

În cadrul programului Tezaure Umane Vii prin Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, Muzeul „ASTRA” organizează cea de a şasea ediţie a Zilelor Culturii Populare Vâlcene în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Pe durata a două zile, în 3 şi 4 iulie 2010, prin amabilitatea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, având sprijinul financiar al Consiliului Local Sibiu, Muzeul „ASTRA” oferă sibienilor posibilitatea să pătrundă în viaţa spirituală a vâlcenilor, integrată patrimoniului românesc de valori imateriale, mărci identitare în concertul spiritual european.

Zilele culturii populare vâlcene  încearcă să aducă în atenţia publicului sibian valorile materiale şi imateriale ale satului vâlcean. Astfel, pe parcursul celor două zile meşteri populari îşi vor prezenta creaţiile (icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, piese de port popular şi alte piese textile, păpuşi în port tradiţional, obiecte ceramice, obiecte din lemn, etc), iar  spectacolele de cântece şi dansuri populare, specifice plaiurilor de pe malurile Oltului vor delecta auditoriul. Târgul meşterilor populari se va desfăşura între orele 11.00 – 19.30, iar spectacolele se vor ţine pe scena de pe lac începând cu orele 17.00 şi până la orele 20.00. Duminică, ora 9.30 la Biserica monument din Bezded, Sălaj, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către preotul paroh împreună cu un sobor de monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia, părinţi de la acelaşi lăcaş de cult, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân.

PROGRAM

Sâmbătă, 3 iulie 2010

11,00-11,30 – Deschiderea  celei de a VI-a ediţii a “Târgului meşterilor populari vâlceni” renumiţi în arta: ceramicii, a lemnului, a cusutului, a ţesutului, a picturii icoanei, confecţionarea de jucării, podoabe, păpuşi etc.

11,30-19,30 – Program de prezentare şi desfacere a produselor meşteşugăreşti;

Scena în aer liber de pe lac

17,00-20,00 – Spectacol artistic susţinut de ansambluri folclorice, formaţii de dansuri, căluşari, grupuri vocale şi instrumentale;

Evoluează următoarele formaţii artistice:

  • Ansamblul folcloric “Runceanca” al Căminului Cultural Runcu – instr. Florea Tudor;
  • Formaţia de dansuri a Căminului Cultural Mădulari – instr. Carmen Cojocaru;
  • Formaţia de dansuri populare a Şcolii cu clasele I-VIII Drăganu şi Bătăşani, comuna Valea Mare – instr. înv. Florentina Popescu;
  • Formaţia de căluşari a com. Valea Mare – instr. prof. Dumitru Tudor;
  • Taraful de copii al Şcolii cu clasele I-VIII  N. Bălcescu, Rotăreşti – instr. înv. Mihai Dincă;
  • Formaţia de dansuri „Pesceniţa” a Şcolii cu clasele I-IV Roeşti, com. Pesceana – instr. înv. Ion Truşcă;
  • Formaţia de căluşari a Căminului Cultural Şirineasa – instr. Gh. Strâmbeanu;
  • Formaţia de căluşari a Căminului Cultural şi a Şcolii cu clasele I-VIII Dezrobiţi – instr. Ion |intu;
  • Ansamblul folcloric al Casei orăşeneşti de  Cultură „Constantin Brâncoveanu”, Horezu – instr. C-tin Iovan;
  • Formaţia de fluieraşi a Şcolii cu cls. I-VIII Tetoiu, |epeşti – instr. prof. Virgil Dumitrescu;

Duminică, 4 iulie 2010

Biserica din Bezdead

9,30-12,00 – Slujba religioasă oficiată de preotul paroh, având şi un sobor de monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia şi P.C. părinţi de la acelaşi lăcaş de cult, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân;

12,00-19,30 – Târg tradiţional de produse meşteşugăreşti ale meşterilor vâlceni prezenţi  la eveniment;

Scena în aer liber de pe lac

17,00-20,00 – Spectacol folcoloric susţinut de:

  • Formaţia de căluşari a Căminului Cultural Fârtăţeşti – instr. Nicolae Joiţa;
  • Grupul vocal „Izvoraşul” al Şcolii cu clasele I-VIII Creţeni – instr. prof. Maria şi Valentin Toană Burugă;
  • Formaţia de dansuri „Nedeiţa” a Căminului Cultural Tomşani – instr. înv. Felicia David;
  • Grupul vocal „Haiducii” al Căminului Cultural Amărăşti – instr. prof. C-tin Drăghici;
  • Ansamblul folcloric „Moştenitorii” al Căminului Cultural Pietrari – instr. Gheorghe Diaconu;
  • Formaţia de dansuri „Domniţele” a Căminului Cultural Costeşti  – instr. înv. Floricica Mândreci;
  • Ansamblul folcloric „Mioriţa”  al Căminului Cultural Vaideeni – instr. prof. Felicia Pantelimon;
  • Formaţia de dansuri a Căminului Cultural Bărbăteşti – instr. prof. Maria Tită;
  • Ansamblul folcloric „Doina Oltului” al Casei orăşeneşti de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimăneşti – instr. coregraf Florin Buşoi, cond. artistic: Mihaela Dobrescu;

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...