piata mareCasa de Cultură a Municipiului Sibiu prezintă vineri, 16 iulie 2010, începând cu ora 21, în Piaţa Mare, spectacolul eveniment “Carmen”, după Georges Bizet. Spectacolul este în coregrafia lui Valentin Barteş, regia lui M.C. Ranin, avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeşelea.
În mod excepţional peste 150 de artişti vor fi alături de dansatorii Teatrului de Balet Sibiu. Pe scenă vor urca: Orchestra de Tineret Sibiu, Corul Operei Maghiare Cluj-Napoca, Corul de copii “Aequo Anima” al Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr” Sibiu, solişti ai Operei Române din Iaşi şi Bucureşti şi dansatoarea de flamenco Rosa Estrella din Spania.
Este primul spectacol cu Teatrul de Balet Sibiu organizat în aer liber şi  marchează Ziua Bunelor Maniere, campanie la care şi Primăria Sibiu este partener.
Organizatorii au creat două zone pentru publicul care va asista la acest spectacol: locuri în picioare – în această zonă intrarea va fi liberă şi locuri pe scaune – unde intrarea se va  face pe baza unui bilet.
Costul unui bilet este de 10 lei (bilet întreg) şi 5 lei (bilet redus pentru elevi, studenţi şi pensionari). Biletele se pot achiziţiona de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Parcul Tineretului nr. 1 şi de la Filarmonica de Stat Sibiu, str. Cetăţii, nr 3-5.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

2 Commentarii

Dă-i un răspuns lui cristina Anulează răspunsul