ridicare masiniAnul trecut în iulie, Primăria anunţa intrarea în funcţiune a utilajului pentru ridicări auto.  Acum, primarul a anuţat că investiţia a fost aproape amortizată, graţie şoferilor indisciplinaţi.


După un an de zile de funcţionare acest utilaj performant a ridicat 703 maşini staţionate neregulamentar fără niciun fel de incidente în procedura de ridicare şi transport. Utilajul marca DAF acţionează în întreg oraşul şi răspunde atât la solicitări venite din partea sibienilor cât şi punctual, la cazurile întâlnite pe traseu de inspectorii serviciului sau agenţii de Poliţie Comunitară. Din cele peste 700 de maşini ridicate, nouă nu au mai fost revendicate de proprietari, ele fiind de la început într-o stare avansată de degradare.
Investiţie amortizată
Investiţia în utilajul de ridicat maşini a fost de 387.193 lei (utilajul, asigurările şi sistemul de prindere) iar încasările raportate de serviciu din taxa de ridicare, transport şi depozitare însumează deja 293.600 de lei, ceea ce înseamnă că utilajul se apropie de amortizarea costurilor iniţiale.
„Utilajul de ridicări auto l-am achiziţionat ca măsură de fluidizare a traficului şi am vrut să-i responsabilizăm în acest fel pe toţi şoferii faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Cred că din momentul în care am anunţat intrarea sa în funcţiune fiecare şofer are mai multă grijă în momentul în care parchează, pentru că amenzile nu sunt deloc nesemnificative şi fiecare zi de depozitare aduce noi costuri” a declarat primarul Klaus Iohannis în cadrul conferinţei de presă de joi.
Pe lângă autovehiculele ridicate, angajaţii Biroului de Ridicări Auto au aplicat peste 400 de amenzi şoferilor care au venit să-şi recupereze maşina în timpul procesului de ridicare. Acest lucru este posibil, în măsura în care maşina nu a atins încă cu roţile platforma de ridicare. În acest caz şoferul va fi nevoit să achite atât amenda cât şi cheltuielile de ridicare şi transport.
40 de maşini încap în parcarea de la Tursib
Spaţiul de depozitare a autovehiculelor este amenajat în curtea Tursib şi poate primi simultan un număr de 40 de autovehicule. Un angajat al Biroului Ridicări Auto va sta la dispoziţia celor care doresc să-şi recupereze maşina între orele 8 şi 22. Spaţiul este supravegheat video, iar Poliţia Comunitară asigură paza acestuia.

Tarifele pentru ridicare, transport şi staţionare
– tarif de ridicare pentru autovehicul – 150 lei
– tarif de transport – 150 lei
– tarif de depozitare – 200 lei/zi
Şoferul în cauză va avea de achitat de asemenea amenda prevăzută de hotărârile de consiliu pentru contravenţia săvârşită.
Pentru informaţii suplimentare, şoferii ale căror autovehicule au fost ridicate pot apela numărul de telefon 0269/255555 disponibil între orele 8 – 22 sau direct la Biroul de Ridicări din curtea Tursib, cu intrare din strada Arieşului.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

3 Commentarii

Dă-i un răspuns lui Vali Anulează răspunsul

  1. Ar trebui facute mult mai multe parcari , de exemplu pe Calea Dumbravii la RDS nu exista loc de parcare, cel mai aproape parchezi pe Mihai Viteazu ( unde si acolo e plina tot timpul ) sau pe Calea Cisnadiei . De asemenea in fata la Administratia Publica , ar trebui sa existe un loc de parcare mult mai mare ( din cate am observat este un loc de parcare de maxim 10 masini ). Lumea nu vine sa-si parcheze masinile pt o zi doua , ci pana isi rezolva treaba , max 1 ora ( peste tot , la ghiseu se lucreaza in 2 trepte de viteza : incet si foarte incet ). Mi se pare banal sa strabati tot bulevardul ca sa iti poti parca masina sau sa te indrepti spre centru sa-ti parchezi masina in parcarea nou amenajata cu plata (de multe ori si aceasta a fost FULL ), iar apoi sa mai mergi pe jos vreo 5 min . Sunt de acord cu ridicarea masinilor nesimtitilor care parcheaza pe trecerea de pietoni ( de exemplu in fata la BCR de langa Facultatea de Inginerie – tot timpul e ocupata trecerea de pietoni ) sau celor care parcheaza pe 2 locuri de parcare; cei care parcheaza pe drumurile cu linie continua . De asemenea ,o solutie buna ar fi amplasarea de indicatoare cu „oprirea interzisa” in locurile nepermise ( lipsesc in foarte multe cazuri )

  2. Doar o masina nu este de ajuns. Ar trebui sa fie 3-4 si ar avea de lucru tot timpul, mai ales in sensul giratoriu de pe Mihai Viteazu cu Cl. Dumbravii care se blocheaza constant la orele amiezii, din cauza masinilor stationate in sens, cu precadere in fata Bancii Transilvania.

  3. masina asta e foarte bine venita si probabil si-ar fi amortizat investitia mult mai repede daca s-ar fi facut mai multe ridicari. Spun asta pentru ca 700 de masini ridicate intr-un an e foarte putin. O medie de sub 2 masini / zi calendaristica.