cainiVineri, la Centrul Chinologic Sibiu s-a încheiat o activitate de relaţii internaţionale derulată de Agenţia Europeană de Securizare a Frontierelor. În perioada 03 – 06 august 2010 un elicopter EC 305 de la M.A.I. va desfăşura zboruri de antrenament pentru obişnuirea câinilor cu transportul aeroportat.

La acțiunea încheiată vineri care au participat, alături de România,  reprezentanţi din Germania, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Belgia, Portugalia şi Spania. Aceştia au finalizat, în cadrul unui grup de lucru, o prezentare a eficienţei activităţii cu câinii de serviciu la frontierele Europei. Acţiunea este o continuare a manifestărilor care au avut loc la Centrul Chinologic Sibiu în luna iunie, la care au participat 80 de poliţişti din 28 de state europene. Toate activităţile au fost finanţate din fonduri europene. ”Unitatea noastră a fost solicitată să acorde sprijin în cadrul Proiectului Minerva, desfăşurat de către Agenţia Frontex. În acest sens, un poliţist de la Centrul Chinologic, împreună cu câinele din dotare, se află în misiune timp de 40 de zile în Spania, în portul Algeciras, unde acordă  sprijin pentru detectarea persoanelor transfuge care intenţionează să intre ilegal în Uniunea Europeană pe cale maritimă”, spune comisar șef Radu Simiorina, de la Centrul Chinologic Sibiu

Antrenamente cu elicopterul

În cadrul cursurilor care se desfăşoară la Centrul Chinologic Sibiu pentru antrenamentul câinilor de salvare persoane în mediu urban şi natural, în perioada 03 – 06 august 2010 un elicopter EC 305 din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie a M.A.I. se va afla în unitatea noastră, de unde va desfăşura zboruri de antrenament pentru obişnuirea câinilor cu transportul aeroportat şi coborârea în rapel, din elicopter, în zonele accidentate. ”Activitatea va culmina în data de 06 august când unitatea noastră va participa la o acţiune organizată de Crucea Roşie, filiala Sibiu, în zona Râu Sadului, de simulare a unei situaţii de salvare a unor persoane rătăcite în zonă împădurită cu ajutorul câinilor de serviciu şi a unui elicopter din dotarea M.A.I.”, mai spune spune comisar șef Radu Simiorina.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns