Autostrada Piteşti – Sibiu mai importantă pentru UE decât Comarnic – Braşov

4 422

autostrada soareluiBERD şi BEI nu sunt dispuse să finanţeze lucrările la autostrada Comarnic-Braşov aşa că realizarea unui drum civilizat către munte se mai lasă aşteptată. În schimb Coridorul Vestic care urmează să lege printr-o autostradă România de restul ţărilor UE are şanse reale să primească finanţare europeană, conform money.ro.

Autostrada Comarnic-Braşov nu prezintă interes pentru instituţiile finanţatoare ale UE aşa că iese şi din lista de priorităţi a statului român, a declarat pentru MONEY.ro, directorul Companiei de Autostrăzi, Dorina Tiron .

Potrivit acesteia lipsa de interes a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a Băncii Europene pentru Investiţii este tocmai motivul pentru care concernul care a câştigat licitaţia pentru construcţia autostrăzii a renunţat la parteneriatul cu statul român. “Aktor- Vinci nu a găsit finanţare la BERD şi BEI. Ar fi insemnat să suporte ei mare parte din investiţie şi nu le-a convenit”, a explicat Tiron.

Dacă europenilor nu le pasă de autostrada către munte, în schimb ar fi dispuşi să dea bani pentru Coridorul IV pan-european, care face legătura între România şi Vest. Drept urmare Ministerul Transporturilor şi Compania de Autostrăzi vor demara, în acest an, procedurile pentru desemnarea constructorului pe tronsonul Sibiu-Piteşti. Cel mai probabil acesta se va face prin concesiune simplă, parteneriatul public-privat nemaifiind o opţiune viabilă în acest moment.

“Dacă Comisia Europeană vrea autostradă spre Vest şi e dispusă să o şi finanţeze asta devine şi prioritatea noastră. Probabil o să fie o concesiune simplă pentru Sibiu-Piteşti pentru că asta ar fi mult mai uşor de suportat pentru buget. Comarnic- Braşov cade pe locul doi la priorităţi poate chiar pe trei”, mai spune directorul CNADNR. Întrebată fiind dacă măcar la anul se va relua licitaţia pentru Comarnic-Braşov, Dorina Tiron a spus că îi este imposibil să ştie acest lucru astăzi.

La jumătatea anului trecut Ministerul Transporturilor triumfa anunţând că a semnat contractul de construcţie a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov partener fiind concernul greco-francez Aktor-Vinci. Partea străină ar fi urmat să realizeze proiectul pe banii ei şi s-o exploateze timp de 30 de ani urmând a colecta o taxă pentru fiecare utilizator al autostrăzii. Ulterior autostrada ar fi trebui să intre în posesia statului român care ar fi avut două variante la dispoziţie: să o administreze el însuşi sau să o concesioneze.

La începutul acestui an Aktor-Vinci a anunţat că se retrage din proiect invocând imposibilitatea de a găsi finanţare externă pentru începerea lucrărilor. Ministrul Berceanu anunţa că se vor analiza alte modalităţi pentru realizarea autostrăzii însă totul a rămas doar la nivel de declaraţie.

Centura Sibiului nu va fi abandonată
În altă ordine de idei directorul CNADNR spune că, în acest an, se vor mai efectua lucrări la tronsonul Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa din Austostrada Soarelui dar şi la centura ocolitoare a Sibiului, Timişoarei şi Aradului. În urmă cu două luni, ministrul Transporturilor Radu Berceanu spunea că va rezilia contractul cu firma asfaltatoare a centurii Aradului pentru că nu era mulţumit de evoluţia lucrărilor. A fost, însă, doar o ameninţare pentru ca firma să înceapă să-şi facă treaba. “Trebuie să-i mai şi sperii ca să lucreze aşa cum trebuie”, arată şefa de la Autostrăzi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
4 Comentarii
  1. Anonim scrie

    ARAD – DEVA – SIBIU – PITESTI – BUCURESTI – CONSTANTA este cea mai importanta ruta din romania , trebuie sa avem si noi in viata asta O AUTOSTRADA ca la ALTII

  2. eu scrie

    Porst e statul roman. Si-au dat seama in sfarsit ca autostrada Transilvania este o investitie neinspirata.
    Poate daca circulau mai des de la Pitesti la Arad realizau mai devreme unde-i traficul mai mare. Din pacate toti vroiau (Nastase, Basescu) doar sa ajunga cu SUV-urile in Poiana Brasov pe autostrada

  3. Danny scrie

    Multa vorbarie in tara asta.
    Si vand o sa fie gata centura sibiului? Momentan ma intereseaza mai mult decat autostrada de la Pitesti la Sibiu.

  4. lucisavu scrie

    mi se pare logica ca o ruta europeana sa fie mai importanta ca un drum pentru piti pana in poiana

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.