Ora de Sibiu
Știri in direct

Artboutique revine în weekend în Centrul Sibiului

66

Evenimentul are loc în timpul festivalului Artmania, între 13-15 în Piaţa Mică din Sibiu.

Artboutique este rezultatul îmbinării a două idei principale: promovarea obiectelor realizate manual de tineri din toată ţara, cu dorinţa de a șlefui, treptat, gustul și stilul cumpărătorului sibian, dar şi  atitudinea acestuia față de produsele hand-made. Mai mult de atât,  expoziţiile care poartă marca Artboutique fac parte dintr-o strategie de dezvoltare, scopul lor fiind de a promova şi de a crea oportunităţi artizanilor care vor să se dezvolte în ciuda unei pieţe dominate de producţia de masă.

Peste 50 de artişti expozanţi

Ediţia Artboutique V.3.  va avea loc cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi va aduna aproximativ 50 de participanţi. Cunoscut deja în întreagă ţară, evenimentul îşi deschide porţile într-o locaţie deosebită a Sibiului,  anume, Piaţa Mică. Aproximativ 50 de participanţi şi-au pregătit deja produsele pentru a le expune în vechiul centru comercial al Sibiului. Week-end-ul 13-15 august va aduce în centrul Sibiului arome şi culori deosebite, fie că este vorba de săpunuri naturale, accesorii și îmbrăcăminte vintage, obiecte decorative pictate sau bijuterii în exemplare unice. „Chiar dacă ideea iniţială a pornit pe plan local, la nivelul orașului Sibiu, expoziţiile cu vânzare Artboutique încep să se facă auzite chiar şi peste graniţele ţării. Avem bucuria ca la cea de-a treia ediţie să avem lângă noi un tânăr meşteşugar argentinian”, spune Ana Poenariu, una din iniţiatoarele proiectului.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
kdeco.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...